X

Rezultat incert al celor mai turbulente alegeri din istoria Noii Zeelande

După cele mai turbulente alegeri din istoria recentă a Noii Zeelande, populiştii şi naţionaliştii au început negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare, întrucât nicio formaţiune nu a reuşit să obţină o majoritate clară în Parlament, relatează DPA.

Deşi au obţinut cele mai multe voturi şi un avans de 10% în faţa laburiştilor lui Jacinda Ardern, naţionaliştii premierului Bill English nu au destui parlamentari pentru a forma un nou executiv la Wellington.

Partidul Naţional a strâns 46,1% din voturi, în vreme ce alte 35,8% din sufragii s-au îndreptat spre Partidul Laburist.

Alte 5,8% din voturi au mers la Verzi.

Însă, în centrul atenţiei a ajuns mica formaţiune naţionalistă Noua Zeelandă Prima, care a strâns 7,5% din sufragii, potrivit datelor Comisiei Electorale.

Pentru a forma o coaliţie de guvernare, populiştii premierului Bill English au început negocierile cu naţionaliştii de la Noua Zeelandă Prima, dar şi laburiştii au şanse să formeze o coaliţie viabilă alături de Verzi.

”Alegătorii au vorbit şi acum avem responsabilitatea de a da Noii Zeelande un guvern stabil şi puternic”, a declarat premierul English.

În schimb, preşedinta laburiştilor a recunoscut că rezultatele nu sunt atât de bune, dar a precizat că formaţiunea va colabora cu oricine împărtăşeşte valorile stânzii în Noua Zeelandă.

Tags: alegeriBill EnglishJacinda ArdernmajoritatenationalistiNoua ZeelandaNoua Zeelandă PrimaWellington
Categorii: Știrile zilei