X

Rezultatele alegerilor din Liban reprezintă ”o victorie politică şi morală” pentru Rezistenţă, afirmă liderul Hezbollah

Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a afirmat luni că rezultatele alegerilor care au avut loc duminică în Liban reprezintă ”o victorie politică şi morală” pentru Rezistenţă, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Hezbollahul, susţinut de către Iran, îşi atribuie în mod obişnuit denumirea de ”Rezistenţă”, referindu-se îndeosebi la lupta sa împotriva Israelului.

Citește și : Liban : Premierul Saad Hariri anunță că mişcarea sa a pierdut o treime din mandate în parlament

Într-un discurs televizat, rostit la o zi după primele alegeri parlamentare din Liban după aproape un deceniu, Nasrallah a estimat că ”prezenţa parlamentară” creată de Hezbollah şi aliaţii săi va garanta apărarea ”Rezistenţei”.

”Este o mare victorie politică şi morală pentru Rezistenţă”, a declarat Nasrallah. ”Putem spune acum că obiectivul a fost îndeplinit”, a adăugat el, în timp ce Hezbollahul părea luni că este pe cale să confirme dominaţia sa pe scena politică din Liban.

”Componenţa noului parlament reprezintă o garanţie şi o forţă pentru (…) apărarea acestei ecuaţii de aur: armată, popor, Rezistenţă”, a mai spus el, fără să indice numărul de mandate obţinut de către partidul său şi aliaţii săi.

Citește și : Yemen : Avioanele coaliţiei conduse de Arabia Saudită au bombardat palatul prezidenţial din Sanaa

Discursul lui Nasrallah a avut loc la scurt timp după cel al marelui său rival, premierul sunnit Saad Hariri, care a recunoscut că mişcarea sa, Curentul Viitorului, a pierdut o treime din mandate.

Curentul Viitorului va avea 21 de deputaţi, a anunţat Hariri într-o conferinţă de presă, faţă de 33 în parlamentul care-şi încheie mandatul (128 de locuri).

Tags: Hassan NasrallahHezbollahIranLibanrezistenta
Categorii: Sinteze