
Rezultatele examenelor naționale de bacalaureat și de absolvire a gimnaziului vor fi anunțate pe 25 iunie 2026. Candidații care nu vor fi de acord cu notele obținute vor putea depune contestații, transmite Molpdres.
Lista centrelor în care vor fi analizate contestațiile, precum și cea a comisiilor care vor verifica din nou lucrările a fost aprobată astăzi de Comisia Națională de Examene. Astfel, pentru examenul de bacalaureat vor activa două centre republicane de examinare a contestațiilor, iar pentru examenele de gimnaziu – patru.
Vezi şi: VIDEO O maşină s-a prăbuşit pe Transfăgărăşan – Stiripesurse.md
Totodată, au fost constituite 18 comisii republicane pentru disciplinele de la bacalaureat și cinci comisii pentru examenele de absolvire a gimnaziului. Acestea vor reevalua lucrările elevilor care vor solicita revizuirea notelor.
Candidații la bacalaureat vor avea la dispoziție 48 de ore de la afișarea rezultatelor pentru a depune o contestație, în timp ce absolvenții de gimnaziu vor putea face acest lucru în termen de 24 de ore. Cererile vor fi depuse de candidați la centrele unde au susținut examenele, între orele 09:00 și 18:00.
Elevii își vor putea consulta lucrările verificate pe platforma electronică destinată examenelor. Datele de acces vor fi oferite de instituțiile de învățământ.
Centrele de examinare a contestațiilor vor activa în perioada 26 iunie – 2 iulie pentru examenele de gimnaziu și între 27 iunie și 2 iulie pentru bacalaureat.
Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi afișate pe 3 iulie.
Sesiunea de bacalaureat 2026 s-a desfășurat în perioada 2-19 iunie, în 92 centre de bacalaureat. La aceasta au participat circa 18.500 de candidați. Totodată, sesiunea examenelor de absolvire a gimnaziului a avut loc în intervalul 4 – 15 iunie.