
FILE PHOTO: Head of Russia's Central Election Commission Ella Pamfilova speaks during a news conference on preliminary results of a parliamentary election in Moscow, Russia, September 18, 2016. REUTERS/Sergei Karpukhin/File Photo
Rezultatul alegerilor locale dintr-o regiune din Extremul Orient al Federaţiei Ruse trebuie să fie anulat, a anunţat miercuri autoritatea electorală federală rusă, cerând ca noi alegeri să aibă loc acolo în următoarele trei luni, informează agenţii de presă ruse şi dpa, potrivit agerpres.
Aparentul câştigător al alegerilor, candidatul din partea Partidului Comunist, Andrei Işcenko, a acuzat o falsificare a voturilor, după ce micul avans pe care îl avea în faţa candidatului partidului Rusia Unită, aflat la putere, a fost inversat în timpul numărării de noapte a voturilor.
Partidul Comunist este al doilea partid ca forţă din Federaţia Rusă, după partidul Rusia Unită pro-Kremlin, susţinut de preşedintele Vladimir Putin.
“Recomandăm ca membrii Comisiei Electorale din regiunea Primorie să consideră nule şi nevalide alegerile locale”, a anunţat autoritatea federală într-un comunicat transmis de agenţia de presă rusă Interfax.
“Astăzi este imposibil să se determine cu certitudine în favoarea cui ar fi putut fi acele voturi”, se spune în comunicat, care o citează pe preşedinta Comisiei Electorale Centrale, Ella Pamfilova (foto).
Citeşte şi: Ecuador: 12 morţi în al şaptelea accident de autocar în doar 37 de zile
Işcenko înregistra un mic avans faţă de contracandidatul său, Andrei Tarasenko, în seara zilei de duminică, după numărarea a 95% din voturi. Însă după aceasta Işcenko aparent a pierdut în timpul nopţii. El a acuzat, într-o înregistrare video postată pe contul său de Facebook, că rezultatele voturilor din mai multe zone, inclusiv din capitala regiunii, Vladivostok, au fost falsificate.
Andrei Işcenko a anunţat luni că a intrat în greva foamei, însă a doua zi a postat imagini video care îl arătau cum gătea peşte la foc în aer liber, cu următorul text: “O grevă a foamei este în mod evident imposibilă. Am nevoie de putere”.