X

Riabkov: Rusia nu va fi prima care să testeze un dispozitiv nuclear

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat joi că Rusia nu va fi prima care să testeze un dispozitiv nuclear, după suspendarea de către Moscova a participării la noul tratat START pentru controlul armelor nucleare cu Statele Unite, informează Reuters, potrivit agerpres

Adresându-se reporterilor la misiunea rusă de la Geneva după o conferinţă asupra dezarmării, Riabkov a spus că Moscova nu va efectua teste dacă Washingtonul se va abţine la rândul său, dar că Rusia trebuie totuşi să se pregătească pentru ce este mai rău.

Citește și : TRAGEDIE feroviară în Grecia! Un şef de gară a fost ARESTAT!

Riabkov a acuzat de asemenea Statele Unite că furnizează Ucrainei informaţii privind localizarea siturilor strategice în interiorul Rusiei, pentru a le ataca cu drone.

În decembrie, baza aeriană rusă de la Engels din apropierea oraşului Saratov, unde se află o parte din flota de bombardiere strategice cu capacitate nucleară şi situată la cel puţin 600 km de teritoriul ucrainean, a fost lovită de atacuri cu drone.

Ucraina nu a revendicat responsabilitatea pentru atacuri, dar le-a sărbătorit, aminteşte Reuters.

Citește și : Armata rusă susţine că a respins un atac ‘masiv’ cu drone în Crimeea

Tags: moscovarusiaSerghei RiabkovstartStatele Unite
Categorii: Diaspora