Riabkov: Rusia nu va reveni la tratatul New START dacă SUA nu-şi schimbă poziţia faţă de Ucraina

Publicat:

Moscova nu îşi va reexamina suspendarea participării sale la tratatul New START cu privire la dezarmarea nucleară încheiat cu SUA până când Statele Unite nu îşi vor schimba politica faţă de Ucraina, a declarat miercuri ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov, citat Interfax, potrivit Reuters, scrie agerpres.  

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că Moscova îşi suspendă participarea la acest acord, acuzând SUA că încearcă să provoace Rusiei o “înfrângere strategică” în Ucraina. Putin a promulgat marţi legea care suspendă participarea Moscovei la acest tratat.


Citește și : TRAGEDIE feroviară în Grecia! Un şef de gară a fost ARESTAT!

Agenţia de presă Interfax îl citează pe Riabkov: “Până când SUA nu îşi vor schimba comportamentul, până când nu vom vedea semne de bun simţ în privinţa a ceea ce fac în legătură cu Ucraina…nu vedem nicio şansă ca decizia de suspendare a New START să fie revizuită sau reexaminată”.

Tratatul a fost semnat în 2010 de către preşedinţii SUA şi Rusiei de la acea vreme, Barack Obama, respectiv Dmitri Medvedev, pentru a limita numărul de focoase nucleare strategice pe care fiecare parte le poate desfăşura. Pactul a fost susţinut de un sistem de inspecţii reciproce şi de schimburi de date.

Tratatul, ultimul dintr-o serie ce datează de peste jumătate de secol între Washington şi Moscova şi care a pus capăt Războiului rece, urmează să expire în 2026.

Analiştii militari estimează că anularea sau neprelungirea acestuia ar creşte riscul nuclear într-un moment de confruntare accentuată din cauza conflictului din Ucraina.

Citește și : Armata rusă susţine că a respins un atac ‘masiv’ cu drone în Crimeea

Riabkov a declarat că cele două ţări continuă să discute despre problemele legate de acest tratat prin intermediul unor “canale închise”, conform Interfax.

Rusia este dispusă să comunice şi să facă schimb de informaţii cu Washingtonul cu privire la New START, în funcţie de necesităţi, dar nu vede nicio cerinţă pentru un dialog regulat în acest moment, a mai spus viceministrul rus de externe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.