Risc de explozie la Dondușeni. Pompierii au lucrat în regim de alertă

Risc de explozie într-o casă de locuit din localitatea Cernoleuca, raionul Dondușeni. Pompierii au lucrat, noaptea trecută, în regim de alertă.

Citește și: Ceai cu reziduuri de pesticide. ANSA a dispus nimicirea a peste o tonă de ceai de import

Flăcările au cuprins în totalitate o casă de locuit cu un nivel și o anexă. Pentru lichidarea incendiului, la fața locului au intervenit două echipe de pompieri și salvatori. Salvatorii au reușit evacuarea în siguranță a patru butelii cu gaz lichefiat din interiorul locuinței, prevenind astfel o posibilă explozie. Focul a distrus în totalitate casa cu suprafața de 72 m² și o anexă de 24 m². În timpul  stingerii focului, proprietarul gospodăriei, un bărbat  în vârstă de 71 de ani, a suferit o combustie la palma unei mâini, însă acesta a refuzat îngrijirile medicale.

Incendiul a fost localizat la ora 00:23 și complet lichidat la ora 01:55. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

În ultimele 24 de ore pompierii și salvatorii au intervenit în 24 de situații de risc.

This post was last modified on 24/11/2025 10:33 10:33

Tags: Donduşeniexplozieexplozie DondușeniIGSUincendiuincendiu Dodndușenipompieri si salvatori
Știrile zilei