Riscul de cancer asociat alcoolului, un argument convingător pentru a-i face pe oameni să bea mai puţin

Publicat:

Persoanele care sunt informate cu privire la riscul de cancer asociat alcoolului şi sunt încurajate să îşi numere paharele consumate au tendinţa să bea mai puţin, conform unui nou studiu realizat în Australia şi publicat marţi, informează Xinhua, potrivit agerpres.

Cercetarea, realizată în mod randomizat şi condusă de oameni de ştiinţă de la George Institute for Global Health, a implicat trei sondaje online, efectuate de-a lungul unei perioade de şase săptămâni, la care au participat 8.000 de adulţi reprezentativi pentru publicul general australian care obişnuieşte să consume băuturi alcoolice.


Citeşte şi: Poliţiştii au SPART comunicaţiile codificate ale infractorilor! Sute de arestări la nivel internaţional – Black News

Acest studiu a fost prezentat în Addictive Behaviours.

Unii dintre participanţii la aceste sondaje au văzut mesajele publicitare răspândite de guvernul statului Australia de Vest, prin care băutorii erau informaţi că alcoolul creşte riscul de cancer, iar alţii au avut acces la informări cu privire la modul în care îşi pot schimba obiceiurile de băut. Un alt grup de participanţi a avut acces la ambele tipuri de mesaje de informare.

Ulterior, a fost măsurat efectul acestor informări asupra tentativelor consumatorilor de a reduce frecvenţa şi cantitatea reală de alcool consumată.

”Am descoperit că o combinaţie a informaţiilor despre alcool şi cancer cu o acţiune practică specifică – numărarea băuturilor – a condus la reducerea cantităţii de alcool”, a declarat autoarea principală a studiului, Simone Pettigrew, cercetătoare la George Institute for Global Health.

Studiul a constatat că mesajele de informare cu privire la faptul că alcoolul cauzează cancer îi fac pe oameni să dorească să bea mai puţin, iar încurajarea lor să numere porţiile de băutură consumate îi ajută în acest sens.

Potrivit lui Pettigrew, multe persoane nu cunosc faptul că alcoolul este cancerigen, iar din cauza resurselor limitate disponibile pentru campanii de reducere a riscurilor asociate alcoolului este important să se afle ce mesaje rezonează cel mai bine pentru a se asigura eficacitatea acestora.

Citeşte şi: Americanii nu sunt siguri că Iranul respectă acordul nuclear – Black News

Conform estimărilor, unul din şase australieni consumă alcool la niveluri care îi expun riscului de a suferi de boli sau leziuni de-a lungul vieţii. De asemenea, unul din patru australieni consumă cel puţin lunar alcool la niveluri care îi expun riscului de a suferi de boli sau leziuni în perioada imediată.

Pettigrew a precizat că în Australia consumul de alcool în cantităţi nocive reprezintă o problemă majoră de sănătate, asociată cu un risc crescut de leziuni, boli cronice, inclusiv tipuri de cancer asociate alcoolului, şi deces prematur. În acest sens, chiar şi persoanele care consumă alcool cu moderaţie prezintă un risc crescut de a dezvolta mai multe tipuri de cancer. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.