X

Riscul de transmitere a coronavirusului în Uniunea Europeană este ‘moderat spre ridicat’ (ECDC)

Riscul de transmitere prelungită şi extinsă a COVID-19 în Uniunea Europeană/Spaţiul Economic European (UE/SEE) şi Marea Britanie în săptămânile care vor urma este ”moderat spre ridicat”, aşteptându-se să crească numărul ţărilor care vor raporta mai multe cazuri şi focare, potrivit evaluării publicate luni de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) privind riscul de transmitere a noului coronavirus, scrie agerpres.

ECDC îşi bazează evaluarea pe mai mulţi factori. Între aceştia, creşterea numărului ţărilor cu transmitere largă în rândul populaţiei, în Europa şi în afara acesteia. Aceste ţări exportă cazuri cu transmitere ulterioară către regiuni care nu erau afectate anterior. Măsurile de control au reuşit până în acest moment doar să încetinească, nu să sisteze transmiterea ulterioară.

Citește și : China folosește ca ‘armă’ viza de lucru acordată jurnaliștilor

De asemenea, cazurile cu simptomatologie uşoară sunt numeroase şi pot transmite infecţia. Cazurile cu simptome uşoare nu sunt întotdeauna conştiente de potenţialul lor infecţios, iar unele persoane cu simptome uşoare au solicitat asistenţă medicală, infectând astfel şi lucrătorii sanitari.

În fine, al treilea factor luat în considerare de ECDC este faptul că zone care nu erau infectate anterior raportează cazuri care nu au în istoric călătorii către ţări sau zone unde există o transmitere cunoscută în rândul populaţiei.

În cazul în care se constată o răspândire generalizată, măsurile actuale de control ar putea să nu mai reprezinte o utilizare eficientă a resurselor. Dacă acest lucru se va întâmpla, ar trebui luate măsuri în scopul pregătirii unei strategii de reducere a transmiterii care să includă eforturi de coordonare în scopul protejării sănătăţii cetăţenilor din UE/SEE şi din Marea Britanie prin reducerea poverii asupra sistemelor de sănătate şi protejarea populaţiilor cu risc de boli severe.

O creştere semnificativă a cazurilor de COVID-19 în săptămânile care vor urma ar avea un impact ridicat asupra sănătăţii publice şi sistemelor medicale. Creşterea numărului de cazuri importate şi de transmitere locală ar necesita resurse adiţionale în ceea ce priveşte managementul cazurilor, supravegherea şi depistarea contacţilor, se mai precizează în comunicat.

Citește și : Zeci de islamiști au fost condamnați la moarte în Egipt

Măsurile de izolare care au ca scop reducerea răspândirii virusului în rândul populaţiei sunt, prin urmare, extrem de importante.

Potrivit datelor epidemiologice publicate luni de ECDC, numărul cazurilor raportate a ajuns la 89.068 la nivel global, dintre care 2.199 în UE/SEE, Marea Britanie, Monaco, San Marino, Elveţia, iar numărul deceselor, la 3.046 la nivel global, dintre care 38 în UE/SEE, Marea Britanie, Monaco, San Marino, Elveţia.

Tags: covid-19ECDCmarea britanieuniunea europeana
Categorii: Diaspora