Riscurile militare în regiunea Mării Negre sunt în creştere (MAE rus)

Publicat:

Riscurile în domeniul militar în regiunea Mării Negre sunt în creştere, susţine Colegiul Ministerului de Externe al Rusiei, citat de agenţia de presă RIA Novosti, potrivit Agerpres.

Şedinţa Colegiului MAE de la Moscova de vineri a fost prezidată de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi a fost consacrată problemelor de dezvoltare multilaterală în regiunea Mării Negre, conform agenţiei de presă menţionate.


Citește și : Premierul israelian își exprimă solidaritatea cu SUA şi cu victimele atacului ”antisemit oribil” din Pittsburgh

“Colegiul semnalează o deteriorare gravă a situaţiei din regiunea Mării Negre în ultimii ani, creşterea riscurilor în sfera militară, inclusiv în legătură cu acţiunile Statelor Unite şi ale aliaţilor lor din cadrul NATO, fragmentarea regiunii şi persistenţa unor tendinţe negative în relaţiile dintre ţarile riverane”, se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul MAE rus.

Potrivit textului, “a fost subliniată importanţa menţinerii stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre exclusiv de către statele riverane, inclusiv pe calea aprofundării încrederii şi angajarea formatelor existente de interacţiune în sfera militaro-politică”.

De asemenea, colegiul MAE rus atrage atenţia asupra necesităţii de a extinde cooperarea multilaterală şi bilaterală în domeniile mediului, transportului, energiei, culturii, turismului şi altor domenii pentru a depăşi problemele existente şi pentru a asigura dezvoltarea socio-economică progresivă a regiunii Marii Negre, în interesul popoarelor sale. În plus, reuniunea a examinat posibilităţile de utilizare mai eficientă a potenţialului formatelor de interacţiune multilaterală existente în regiune, în primul rând Organizaţia pentru Cooperare Economică a Marii Negre (OCEMN).

Citește și : Erdogan: Summitul de la Istanbul insistă asupra necesităţii de a menţine armistiţiul în provincia siriană Idleb

Colegiul a atras atenţia şi asupra oportunităţii intensificării cooperării comune dintre Rusia şi ţările de la Marea Neagră, în special cu Turcia, şi pe alte platforme şi cooperarea cu alţi parteneri, inclusiv cu UE, în măsura în care aceasta va corespunde intereselor Federaţiei Ruse, conform RIA Novosti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.