Rishi Sunak are ambiţii mari: Vrea o Mare Britanie INDEPENDENTĂ energetic până în 2045

Publicat:

Rishi Sunak, unul dintre cei trei finalişti din cursa pentru desemnarea viitorului premier al Marii Britanii, a pledat pentru obţinerea independenţei energetice a ţării până în 2045, în răspuns la şocul creat pe piaţa combustibililor de invazia rusă din Ucraina, relatează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

“Niciodată nu a fost atât de important ca ţara noastră să realizeze Suveranitatea Energetică, aşa încât să nu mai depindem de volatilitatea livrărilor globale de energie”, a subliniat într-o declaraţie fostul ministru de finanţe britanic.


Citeşte şi: Primul pas al Senatului american spre aderarea Finlandei şi Suediei la NATO – Black News

Potrivit lui Sunak, acest obiectiv va fi înscris în legislaţia britanică, iar implementarea lui va fi supervizată de un nou departament guvernamental consacrat exclusiv energiei.

Rishi Sunak a câştigat marţi a patra rundă de vot în cursa internă din cadrul Partidului Conservator britanic.

Acest scrutin intern al Partidului Conservator urmează după demisia de pe 7 iulie a prim-ministrului Boris Johnson, constrâns să renunţe la post după un val de plecări din guvern provocat de o succesiune de scandaluri.

Citeşte şi: Rusia se pregăteşte să anexeze teritoriile ucrainene aflate sub controlul său – Black News

O a cincea şi ultimă rundă de vot a deputaţilor conservatori are loc miercuri, pentru a-i desemna pe cei doi finalişti, dintre care cei 200.000 de membri ai partidului vor alege câştigătorul printr-un vot prin corespondenţă. Rezultatul urmează a fi anunţat pe 5 septembrie.

Competiţia se anunţă deschisă şi partida este departe de a fi câştigată de Rishi Sunak, care pare să fie mai puţin popular la baza partidului decât contracandidatele sale, actuala şefă a diplomaţiei Liz Truss şi fosta ministră a apărării Penny Mordaunt. Potrivit unui sondaj YouGov publicat marţi, şi realizat pe un eşantion de 725 de membri ai Partidului Conservator, fostul ministru de finanţe ar fi învins detaşat în finală, indiferent care ar fi adversara sa. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.