X

Rishi Sunak şi Volodimir Zelenski au convenit ‘să acţioneze cu prudenţă până când drapelul ucrainean va fi arborat’ deasupra oraşul Herson

Premierul britanic Rishi Sunak şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au convenit că este corect ”să acţioneze cu prudenţă până când drapelul ucrainean va fi arborat” deasupra oraşul Herson, a declarat un purtător de cuvânt al lui Downing Street, relatează CNN, scrie news.ro

Cei doi lideri au vorbit la telefon joi dimineaţă, potrivit Downing Street.

Citește și : Un general israelian face publice informaţii despre programul de drone înarmate

”Liderii au convenit că orice retragere a Rusiei din oraşul ocupat Herson va demonstra un progres puternic pentru forţele ucrainene şi ar consolida slăbiciunea ofensivei militare a Rusiei, dar este corect să continuăm să acţionăm cu prudenţă până când drapelul ucrainean va fi arborat deasupra oraşului”, a spus purtătorul de cuvânt al Downing Street.

Sunak a confirmat că Marea Britanie va continua să ofere ajutor militar Ucrainei, inclusiv ”alte 1.000 de rachete de tip sol-aer şi peste 25.000 de truse supravieţuire pentru o iarnă extrem de friguroasă pentru trupe”.

Liderii au convenit, de asemenea, că Rusia trebuie ”împiedicată să blocheze livrările vitale de cereale şi îngrăşăminte ucrainene care ajung pe pieţele globale”.

Citește și : Următorul summit al NATO se va axa pe cheltuielile militare şi pe sprijinul pentru Ucraina

Zelenski a scris pe Twitter în urma convorbirii telefonice cu Sunak că au discutat despre ”ajutorul multilateral al apărării şi asistenţa oferite Ucrainei pentru a rezista iernii”.

Preşedintele ucrainean a mai precizat că cei doi şi-au oferit sprijinul pentru continuarea ”acordului privind exportul cerealelor”.

Tags: Downing StreetHersonRishi SunakVolodimir Zelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina