Risipa alimentară atinge cote alarmante

Sute de tone de produse alimentare sunt aruncate în fiecare an la gunoi, chiar și în condițiile în care multe dintre acestea ar putea fi salvate sau reutilizate. În special, în perioada sărbătorilor, risipa alimentară ajunge la cote alarmante, transmite Radio Moldova.

Citește și: Scandal în Noaptea Învierii! Doi inspectori de mediu au fost agresați de un primar din Orhei 

Experții susțin că 40 la sută din risipa alimentară a Republicii Moldova este din cauza cetățenilor care merg la magazin, fac cumpărături, plătesc sume enorme pentru ele, le duc acasă, iar mai apoi multe dintre ele ajung la gunoi. Pentru a preveni risipa alimentară, fiecare cetățean trebuie să țină cont de câteva reguli simple, inclusiv consumul rațional de alimente. În același timp, alimentele donate de agenții economici ajung la cele mai vulnerabile persoane, evident cu respectarea termenului de valabilitate.

Cetățenii Republicii Moldova aruncă la tomberon în fiecare an aproximativ 180.000 de tone de produse alimentare. Aceasta în timp ce fiecare a patra persoană din mediul rural nu își poate permite să se alimenteze suficient și suferă din cauza foamei.

La nivel mondial, în topul risipei alimentare se află Grecia, unde sunt aruncate peste 142 de kg de produse alimentare pe cap de locuitor, urmată de Malta cu 129 de kilograme.

This post was last modified on 21/04/2025 13:46 13:46

Tags: produse alimentarerisipă alimentarărisipa alimentara Moldova
Știrile zilei