Robert Abela a fost ales în funcţia de premier al Maltei

Publicat:

Robert Abela, un avocat de afaceri de 42 de ani care era considerat un outsider, a fost ales duminică şef al Partidului Laburist din Malta, devenind automat prim-ministru după prăbuşirea controversatului Joseph Muscat, notează AFP, potrivit agerpres.

Abela, fiul fostului preşedinte George Abela, este considerat un continuator al politicilor predecesorului său.


Citește și : Zelenski cere pedepsirea celor vinovaţi pentru doborârea avionului ucrainean

Muscat a fost nevoit să accepte părăsirea prematură a postului său, pentru că a fost acuzat de amestec în ancheta asupra asasinării jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia.

Majoritatea celor 17.500 de aderenţi ai laburiştilor, care şi-au ales liderul pentru prima dată direct, l-au preferat pe Abela şi promisiunea de a continua “cu reţetele câştigătoare” ale lui Muscat, chirurgului Chris Fearne, 52 de ani, vicepremier în exerciţiu care prevedea mai reforme.

Robert Abela, militant din totdeauna al Partidului Laburist, a ajuns deputat cu ocazia ultimelor alegeri parlamentare, din 2017, convocate anticipat de premierul Muscat şi câştigate cu uşurinţă de partidul său, în pofida unui val de scandaluri în rândul anturajului său.

Avocatul Abela va avea un mandat numai doi ani şi jumătate, până în septembrie 2022.

Joseph Muscat a fost constrâns să-şi anunţe plecarea la 1 decembrie, după manifestaţii ale mişcării civice şi familiei lui Daphne Caruana care l-au acuzat printre altele că a acoperit mai mulţi colaboratori săi apropiaţi, printre care şeful său de cabinet şi prieten din copilărie Keith Schembri.

Omul de afaceri Yorgen Fenech, despre care un martor a declarat în faţa judecătorilor că este cel care a dat ordinul de ucidere a jurnalistei Daphne Caruana Galizia, a fost arestat la 20 noiembrie.

Citește și : Preşedinta în exerciţiu din Taiwan, Tsai Ing-wen, realeasă cu 57,1% din voturi

Schembri a fost nevoit să demisioneze din funcţie după ce a fost chestionat în legătură cu crima din octombrie 2017, dar nu a fost formulată nicio acuzaţie pe numele său. Întrebat de avocatul Marion Camilleri dacă l-a contactat pe Fenech, Keith Schembri a recunoscut că erau prieteni.

Pe blogul său, intitulat Running Commentary, Daphne Caruana Galizia a acuzat constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de fapte de corupţie, fiind dată în judecată de câteva ori. Însuşi premierul Joseph Muscat a devenit ţinta criticilor după ce jurnalista a scris că o firmă al cărei nume a apărut în scandalul Panama Papers, Egrant Inc., era deţinută de soţia premierului, Michelle Muscat

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.