Robert Fico afirmă că ar fi mers la Moscova cu Viktor Orban dacă sănătatea i-ar fi permis

Publicat:

Robert Fico afirmă că ar fi mers la Moscova cu Viktor Orban dacă sănătatea i-ar fi permis

Premierul populist slovac Robert Fico, rănit într-un atentat în mai, a declarat vineri că l-ar fi însoţit pe omologul său ungar, Viktor Orban, în vizita sa controversată la Moscova, dacă sănătatea i-ar fi permis, notează AFP.

“Dacă sănătatea mi-ar fi permis să merg acolo, mi-ar fi plăcut foarte mult să îl însoţesc”, a declarat Fico în prima sa apariţie publică de când a fost împuşcat, cu ocazia unei sărbători slovace, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Orban s-a întâlnit vineri la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin, care a pretins că îl vede pe premierul ungar drept reprezentant al Uniunii Europene, în ciuda dezminţirilor de la Bruxelles.

Ambiguitatea pălăriei duble a lui Orban, şeful al guvernului ungar şi preşedinte al Consiliului UE, i-a iritat pe partenerii europeni ai Budapestei, care se afişează ca susţinători de neclintit ai Kievului şi au rupt legăturile cu Rusia de la invazia Ucrainei în februarie 2022.

Ungaria şi Slovacia refuză să ajute militar Ucraina.

Victor Orban a vizitat marţi capitala Ucrainei, unde preşedintele Volodimir Zelenski a reamintit cererile sale de retragere completă a ruşilor de pe teritoriul ucrainean şi plata unor despăgubiri.

“Vreau să-mi exprim admiraţia pentru premierul ungar care nu a ezitat să meargă la Kiev şi Moscova”, a mai declarat Fico.

“Nu există niciodată suficiente discuţii despre pace sau iniţiative” pentru a ajunge la aceasta, a spus el.

Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

Fico, de 59 de ani, a fost împuşcat cu patru gloanţe trase de la mică distanţă pe 15 mai, în timp ce îşi saluta susţinătorii la finalul unei şedinţe a guvernului în oraşul Handlova din centrul ţării.

În urma atentatului, presupusul trăgător, identificat de presa slovacă drept poetul Juraj Cintula, 71 de ani, a fost acuzat de atac terorist şi plasat în arest preventiv.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

POLITICO: Europa are cu adevărat un comisar pentru apărare. Dar nu unul numit de Ursula von der Leyen

POLITICO: Europa are cu adevărat un comisar pentru apărare. Dar nu unul numit de Ursula von der Leyen Lituanianul Andrius Kubilius este candidatul oficial pentru...

Grav accident în raionul Cahul: Cinci persoane, transportate la spital

Grav accident în raionul Cahul: Cinci persoane, transportate la spital Ceața din această dimineață a provocat un grav accident rutier în raionul Cahul. Un microbuz...

VIDEO/ Cântec personalizat și candidat „ȘOR” sub acoperire. Cum a decurs a 2-a săptămână de campanie electorală

VIDEO/ Cântec personalizat și candidat „ȘOR” sub acoperire. Cum a decurs a 2-a săptămână de campanie electorală Suntem la finele celei de a doua săptămâni...

Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră ‘un aliat în combaterea terorismului’

Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră 'un aliat în combaterea terorismului' Ministerul rus de Externe a anunţat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.