Robert Fico, cel mai dezbinător lider european, este de partea lui Viktor Orbán. Acum, în momentul de maximă slăbiciune, în timp ce se luptă între viață și moarte, cine știe dacă povestea sa va putea declanșa o scădere a tensiunii între fronturile opuse – pro-ruse și pro-occidentale, populiste și progresiste -, care merge dincolo de atestatele de condamnare a violenței și a climatului de ură, scrie CORRIERE DELLA SERA, potrivit stiripesurse.ro.
Parabola politică a lui Fico a avut mai multe lovituri de teatru: ca lider era considerat terminat în urmă cu cinci ani, cu mii de persoane în stradă cerându-i (și obținând) demisia, după uciderea jurnalistului de investigație Ján Kuciak și a iubitei sale.
Părea condamnat: partidul său social-populist, divizat și alunecând la minim în sondaje, nu reușise să câștige alegerile din 2020, pentru prima dată din 2006. În schimb, a revenit apoi la modă: în septembrie anul trecut a câștigat provocarea pentru al patrulea mandat cu tonuri în mod deschis pro-ruse și xenofobe și de atunci guvernează o coaliție de populiști de stânga și ultranaționaliști. Ca pro-rus, în ultimul timp s-a arătat împotriva trimiterii de arme în Ucraina și intrării sale în NATO, iar societatea slovacă s-a trezit mai divizată ca niciodată.
“În realitate, încă de la momentul protestelor pentru Kuciak, țara era împărțită în două mari tabere: cei care cred în democrația liberală, în libertate și în instituții democratice au ieșit în stradă pentru a cere o nouă clasă politică, în timp ce fanii care îl consideră pe Kuciak doar un eșec al sistemului, o problemă personală pentru Fico și nu pentru țară, au rămas”, spune Peter Bárdy, directorul “Aktuality” și autorul cărții “Fico – Obsedat de putere”.
Este povestea celui mai influent și controversat politician din istoria modernă a Slovaciei: a devenit parlamentar la vârsta de 28 de ani în 1992, în rândurile partidului de stânga născut din cenușa Partidului Comunist, apoi fondator al SMER, un partid social-democrat care adera la grupul S&D de la Bruxelles (stânjenind socialiștii din Europa), a fost ales prim-ministru de trei ori în 2006, 2012 și 2016. Ultimul mandat a fost întrerupt la presiunea protestatarilor și a judecătorilor.
Motivele renașterii sale fac parte din parabola sa politică îndrăzneață: de la un comunist al erei sovietice la populistul de astăzi, care caută alianțe în extrema dreaptă. “În realitate, Fico nu s-a schimbat niciodată, a fost întotdeauna un om pragmatic, cinic, avid de putere. Este un om cu o mie de fețe, una pentru fiecare ocazie. În trecut, s-a arătat a fi pro-european și în minutul următor împotriva Europei. După invadarea Crimeei, în 2014, de exemplu, ministrul său de externe a votat la Bruxelles în favoarea sancțiunilor împotriva Rusiei, în timp ce în Slovacia el repeta că sancțiunile nu funcționează: “A fost cu două fețe de-a lungul întregii sale cariere. A fost strategia lui cinică de a rămâne la putere”, a spus Bárdy.
În ultimele luni, Fico fusese și mai puțin preocupat de faptul că trebuie să pară conciliant în ochii Occidentului: din acest motiv și-a accentuat tonul mai dur. “După uciderea lui Kuciak, i-a fost clar că alegătorii săi nu sunt liberali, social-democrați, ci furioșii și frustrații antisistem, iar acum la guvernare a devenit un mic Orbán”.
Luna trecută, reformarea propusă de el a radioului și televiziunii publice a stârnit mare vâlvă, considerată de Reporteri fără Frontiere ca o încercare de a pune călușul asupra presei publice. Sub presiunea Bruxelles-ului și a protestatarilor, guvernul său a fost forțat în schimb să dea înapoi cu privire la propunerile sale controversate de reformare a codului penal.