X

Roberta Metsola afirmă că va aplica o serie de reforme pentru a intensifica acţiunile anticorupţie

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a afirmat, luni, că va aplica o serie de reforme pentru a intensifica acţiunile anticorupţie şi a contracara ingerinţele externe în cadrul instituţiei, afectată de un scandal amplu privind influenţe ilegale din partea Qatarului, informează mediafax.

“Evenimentele de luna trecută au demonstrat necesitatea reconstruirii legăturilor de încredere cu cetăţenii europeni pe care îi reprezentăm”, a declarat Roberta Metsola, potrivit cotidianului Le Figaro, în deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg.

Citește și : Doi oameni au murit în urma unei explozii într-o uzină chimică din China

“Vom lua măsuri pentru a intensifica lupta împotriva corupţiei şi mijloacele de respingere a ingerinţelor străine”, a susţinut Metsola.

Eurodeputata Eva Kaili, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, este în arest preventiv, în cadrul unei anchete privind acte de corupţie sub influenţa Qatarului. În acelaşi dosar, sunt în detenţie alte trei persoane, inclusiv un asistent parlamentar şi un fost eurodeputat.

Roberta Metsola a promis din decembrie o serie de reforme de amploare, printre care se numără crearea unui registru pentru transparenţă şi restricţionarea accesului în instituţie pentru foştii europarlamentari.

Citește și : Lupta clanurilor la Kremlin: Valeri Gherasimov, un obstacol în calea Grupului Wagner?

Alberto Alemanno, profesor de Drept european, consideră insuficente măsurile propuse de Roberta Metsola. “Impunerea unor reguli mici nu este suficientă pentru a crea o nouă cultură politică în Parlamentul European”, afirmă expertul.

“Acest scandal este mult mai grav decât altele, din punctul de vedere al credibilităţii Uniunii Europene, astfel că ar fi de aşteptat un răspuns puţin mai serios şi mai structural decât în trecut”, a subliniat Alberto Alemanno.

 

Tags: anticoruptieparlamentRoberta MetsolaStrasbourgUE
Categorii: Diaspora