X

Roberta Metsola :UE susţine aspiraţiile Ucrainei de a primi statutul de candidat la integrare

Uniunea Europeană va oferi asistenţă pentru reconstrucţia oraşelor ucrainene şi recunoaşte aspiraţiile europene ale Ucrainei, inclusiv eforturile de a primi statutul de candidat în vederea integrării, a declarat, la Kiev, Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European, informează mediafax.

“Vă rog să mă credeţi când spun că Parlamentul European şi cetăţenii Europei sunt alături de Ucraina. De aceea mă aflu astăzi aici, pentru că suntem alături de dumneavoastră”, a afirmat Roberta Metsola, citată de agenţia Reuters.

Citește și :  Regiunea Donbas va deveni centrul războiului în următoarele săptămâni

“În primul rând, invazia criminală a lui Vladimir Putin în Ucraina plasează Rusia în confruntare directă cu Europa, cu membrii comunităţii internaţionale şi cu ordinea bazată pe reguli. Nu îl vom lăsa să facă aceste lucruri fără a-l contesta. În al doilea rând, Uniunea Europeană recunoaşte ambiţiile europene ale dumneavoastră şi aspiraţia de a fi un stat candidat pentru aderare. Puteţi conta pe sprijinul total al Parlamentului European pentru atingerea acestui obiectiv”, a declarat Metsola.

“În al treilea rând, vă vom ajuta să reconstruiţi oraşele, atunci când acest război ilegal şi neprovocat, care nu a fost necesar, se va încheia. Am furnizat deja asistenţă financiară, militară şi umanitară. Asistenţa va continua şi va fi suplimentată”, a subliniat Roberta Metsola, în cursul unei conferinţe de presă organizate împreună cu Ruslan Stefanciuk, preşedintele Parlamentului de la Kiev (Verkhovna Rada).

Citește și :  Șeful AIEA: Atacul asupra unui reactor nuclear ‘nu este un scenariu probabil’ în conflictul dintre Rusia și Ucraina

Tags: kievPERoberta MetsolaucrainaUEVladimir Putin
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina