Rodica Iordanov: Este nevoie de o campanie națională privind comportamentul responsabil față de natură

Fosta ministră a mediului și co-liderul național al Proiectului Green Agenda, Rodica Iordanov, susține că Republica Moldova are nevoie de o campanie națională de amploare pentru promovarea unui comportament responsabil în natură și a gestionării corecte a resurselor naturale.

Într-un interviu acordat agenției IPN, Iordanov a subliniat că educația ecologică nu trebuie să se rezume doar la școală sau grădiniță, ci trebuie consolidată în primul rând în familie și prin exemplul personal.

„Facem investiții verzi, reabilităm, readucem natura la viață, avem un comportament decent față de ceea ce ne înconjoară. Aceasta este o formă de educație care nu vine doar din școală sau din grădiniță, ci, în mod esențial, și din familie”, a declarat ea.

Potrivit fostei ministre, cultura și educația ecologică sunt esențiale nu doar pentru cetățeni, ci și pentru decidenți, cei care stabilesc direcțiile de dezvoltare ale statului. Ea a atras atenția asupra necesității ca administratorii publici să integreze protecția mediului în procesul decizional, gândindu-se la impactul de durată al fiecărui proiect.

„Un administrator corect este cel care se gândește și la impactul asupra mediului, dar și la modul eficient în care sunt investite resursele”, a conchis Rodica Iordanov.

Tags: Fosta ministrăMediuluiRodica Iordanov
Categorii: SocialȘtirile zilei