Rodrigo Chaves este noul preşedinte în Costa Rica

Publicat:

Conservatorul Rodrigo Chaves, economist şi fost funcţionar al Băncii Mondiale, a fost ales duminică preşedinte în Costa Rica pentru un mandat de patru ani, într-una dintre cele mai stabile ţări din America Latină, afectată însă de o criză economică şi socială, informează luni France Presse, potrivit agerpres.

Candidatul centrist Jose Maria Figueres a recunoscut victoria lui Chaves. Conservatorul Chaves a obţinut 52,9% din voturi, faţă de 47,1% câte s-au înregistrat pentru Figueres, a anunţat Tribunalul Suprem Electoral (TSE) după ce a numărat 89% din buletinele de vot.


Citeşte şi: Viktor Orban revendică ‘o victorie excepţională’ în alegerile din Ungaria – Black News

Aproximativ 3,5 milioane de alegători au fost chemaţi la vot în mica ţară din America Centrală, considerată mult timp cea mai stabilă din America Latină. Scrutinul a avut loc fără incidente majore.

“Costa Rica a votat şi poporul a vorbit. Democraţi fiind, vom respecta întotdeauna această decizie (…) Îl felicit pe Rodrigo Chaves şi îi urez numai bine”, a declarat Figueres, fost preşedinte, în faţa unei mulţimi de susţinători.

“Primesc cu cea mai profundă smerenie această decizie sacră a poporului costarican (…). Acest rezultat nu este pentru mine nicio medalie, niciun trofeu, ci o responsabilitate enormă”, a declarat la rândul său Chaves.

Chaves, în vârstă de 60 de ani, promite să ofere soluţii la problemele cu care se confruntă Costa Rica: datoria externă, echivalentă cu 70% din PIB, sărăcia, care afectează 23% din populaţie, şomajul ajuns la 14% şi scandalurile de corupţie din sectorul public.

Rodrigo Chaves, un economist plecat din Ministerul de Finanţe al guvernului în exerciţiu după doar 180 de zile, a avut o campanie electorală fulminantă.

Chaves a intrat ca outsider în primul tur pe 6 februarie la conducerea noului Partid Progres Social Democratic (PPSD) şi a urcat foarte repede în sondaje în cele două luni dintre cele două tururi.

El a reuşit astfel să depăşească handicapul de a fi fost sancţionat pentru hărţuirea sexuală a două colaboratoare între 2008 şi 2013 în timp ce lucra la Banca Mondială.

Nici rivalul său Jose Maria Figueres, care a guvernat ţara din 1994 până în 1998, nu a fost scutit de reproşuri.

Împotriva fostului preşedinte a fost deschisă o anchetă, suspectat că ar fi primit 900.000 de dolari în 2004 de la compania franceză Alcatel pentru a câştiga contracte publice. Exilat în Europa, Figueres a refuzat să răspundă la somaţiile justiţiei şi s-a întors în ţara sa abia în 2011, odată cu clasarea cazului.

Noul preşedinte nu va avea majoritate în Parlament.

Citeşte şi: Vucic câştigă ZDROBITOR alegerile prezidenţiale din Serbia – Black News

Preşedintele în exerciţiu Carlos Alvarado nu a putut candida pentru un al doilea mandat consecutiv, potrivit prevederilor Constituţiei.

Turismul, principală ramură a economiei ţării, a fost puternic afectat de pandemia de coronavirus şi Costa Rica a suferit cea mai mare creştere a şomajului din regiune, alături de Peru.

Dar ţara rămâne “cea mai fericită” din America Latină, potrivit ultimului raport mondial asupra fericirii, aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional Astăzi are loc al doilea tur al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.