X

Rodrigo Duterte intră în carantină

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte se află în carantină după ce a intrat în contact cu un membru al personalului său casnic infectat cu COVID-19, a anunţat joi purtătorul său de cuvânt, informează dpa, potrivit agerpres.

Duterte, 76 de ani, a fost de atunci testat negativ pentru COVID-19, însă “în prezent respectă protocoalele privind carantina obligatorie”, a spus purtătorul de cuvânt Karlo Nograles. Preşedintele Duterte “va continua să lucreze în timp ce se va afla în carantină şi este în comunicare constantă cu membri ai cabinetului, pentru a asigura rezolvarea problemelor urgente”, a adăugat Nograles.

Citeşte şi: Sean Penn spune că ‘genele de lașitate’ i-au determinat pe bărbați să ‘renunțe la blugi pentru o fustă’ – Black News

Duterte monitorizează de asemenea “implementarea directivelor sale, în special a celor privind răspunsul guvernului la COVID-19”, potrivit purtătorului de cuvânt.

Duterte a intrat în contact cu un membru al personalului său casnic pe 30 ianuarie şi a fost testat negativ după două zile, a mai spus el.

Potrivit regulilor de carantină, o persoană care a intrat în contact cu un individ pozitiv COVID-19 trebuie să intre în izolare pentru cel puţin cinci zile dacă este vaccinată şi nu are simptome.

Preşedintele Duterte, al cărui mandat de şase ani se încheie în iunie, a fost vaccinat cu două doze de vaccin Sinopharm anul trecut şi a primit doza booster în ianuarie.

Până miercurea aceasta, Filipine a înregistrat peste 3,57 de milioane de contaminări cu COVID-19 de la începutul pandemiei, dintre care 54,097 s-au soldat cu deces, potrivit Ministerului Sănătăţii filipinez.

Citeşte şi: Casa Albă NU va mai califica drept IMINENTĂ o invazie rusă în Ucraina – Black News

Numărul de cazuri este în prezent în scădere după o creştere cauzată de varianta Omicron, în contextul vacanţei de Crăciun.

Miercuri, peste 53% din populaţia Filipinelor era vaccinată cu două doze împotriva COVID-19, potrivit ministerului. 

Tags: carantinacovid-19filipineKarlo NogralesOmicronRodrigo Duterte
Categorii: Știrile zilei