Roger Moore a fost desemnat personalitatea anului 2017 de PETA UK

Publicat:

Actorul Roger Moore, unul dintre interpreţii personajului James Bond, decedat pe 23 mai 2017 la vârsta de 89 de ani, a fost desemnat cu titlu postum personalitatea anului 2017 de filiala britanică a PETA, o cunoscută asociaţie care militează pentru drepturile animalelor, informează miercuri lefigaro.fr.

Potrivit fiicei sale Deborah, care a acordat un interviu cotidianului francez Le Figaro în urmă cu câteva săptămâni, Roger Moore, care l-a jucat pe agentul 007 în şapte filme din seria “James Bond”, lua foarte în serios misiunile sale pentru UNICEF şi PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), potrivit agerpres .


Cunoscuta asociaţie, condusă de Ingrid Newkirk, nu a uitat militantismul şi implicarea starului britanic în aceste programe. La opt luni după decesul actorului, PETA UK a dorit să aducă un omagiu acţiunilor sale, acordându-i lui Roger Moore, cu titlu postum, titlul de “Personalitatea anului 2017”.

Citește și : Cariera de spion l-a pregătit pe Vladimir Putin să devină președinte

De la mesajele sale prin care denunţa suferinţele prin care trec animalele aflate în captivitate şi până la participarea la mai multe campanii împotriva unui preparat de lux – foie gras -, Roger Moore a însufleţit mişcarea internaţională pentru apărarea drepturilor animalelor. “Animalele aflate în suferinţă aveau un prieten binevoitor în persoana lui Roger Moore”, a declarat Ingrid Newkirk, fondatoarea PETA. “Astăzi, PETA este onorată să aducă un omagiu acestui om formidabil, care a luat cuvântul de multe ori pentru a susţine cauza fiinţelor cele mai vulnerabile. Vom continua să organizăm campanii pentru a le ajuta pe animalele la care el ţinea atât de mult”, a mai spus Ingrid Newkirk.

După ce i-a îndemnat pe turiştii aflaţi în vacanţă să nu mai meargă în parcurile marine în care animalele sufereau din cauza regimului de captivitate, Roger Moore i-a transmis în 2017 o scrisoare deschisă şefului principatului Monaco (în care avea rezidenţa) pentru a-i cere să interzică circurile cu animale înscrise în cadrul Festivalului Internaţional de Circ de la Monte Carlo.

În acea scrisoare, starul britanic afirma: “Pentru animalele sălbatice, să trăieşti într-un circ e ca şi cum ai fi închis de Dr. No. Atunci când nu sunt obligate să execute diverse acrobaţii sub ameninţarea loviturilor de bici, ele trăiesc în lanţuri. Li se refuză toate lucrurile care pentru ele sunt naturale”.

În 2012, Roger Moore a acceptat să îşi împrumute vocea într-un scurtmetraj ce denunţa actele de cruzime produse în industria de preparare a foie gras-ului. Foarte virulent faţă de această tradiţie gastronomică, pe care el o considera arhaică, starul britanic a finanţat o campanie de contra-publicitate, prin care lanţului de magazine Selfridges din Marea Britanie i s-a cerut să nu mai comercializeze foie gras. Creşterea gradului de conştientizare în rândul consumatorilor care s-a produs după acea campanie l-a convins pe actor că a avut dreptate atunci când a decis să se implice în astfel de acţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare Germania îl va primi pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu cele mai...

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.