Rohani consideră că rebelii houthi doar s-au apărat de bombardamentele saudite: ‘Poporul Yemenului a fost obligat să răspundă’

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rohani a justificat luni, la Ankara, atacurile împotriva Arabiei Saudite revendicate de rebelii din Yemen, afirmând că aceştia “nu fac decât să se apere” de bombardamentele saudite, informează AFP, scrie agerpres.

“Yemenul este ţinta unor bombardamente zilnice (…). Poporul Yemenului a fost obligat să răspundă. Nu fac decât să se apere”, a declarat Rohani la încheierea summitului dedicat situaţiei din Siria, la care a participat alături de omologul său rus, Vladimir Putin şi cel turc, Recep Tayyip Erdogan.


Citește și : O deputată moldoveancă a fost reținută la scurt timp după ce i-a fost ridicată imunitatea – VIDEO

Coaliţia din Yemen condusă de Arabia Saudită a afirmat luni că armele utilizate în atacul cu drone, care a redus în mod brutal aprovizionarea mondială cu petrol şi a trezit temerea unei escaladări militare între Washington şi Teheran, au fost fabricate în Iran.

Atacul a fost revendicat de gruparea rebelă houthi din Yemen, ţară aflată în război şi în care Riadul a intervenit începând cu 2015 în fruntea unei coaliţii militare care susţine guvernul în combaterea revoltei sprijinite de Iran.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a apreciat că nu există nicio dovadă că acest “atac fără precedent asupra aprovizionării energetice mondiale” a fost lansat din Yemen, Washingtonul acuzând Iranul că se află la originea acestuia.

Citește și : De ce îi este aproape imposibil Arabiei Saudite să se apere de atacurile cu drone, chiar dacă a investit enorm în apărare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.