
Secretarul de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, a efectuat o vizită de lucru în localitățile Corjova, Cocieri și Molovata Nouă, în cadrul căreia a discutat cu reprezentanții administrațiilor publice locale și ai instituțiilor de învățământ despre problemele actuale și prioritățile de dezvoltare ale comunităților din această zonă.
La Corjova, a avut loc o ședință de lucru cu administrația Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” și reprezentanții administrației publice locale, în contextul pregătirilor pentru noul an de studii.
O atenție deosebită a fost acordată numărului tot mai mare de solicitări din partea copiilor din regiunea transnistreană care doresc să își continue studiile în instituțiile de învățământ subordonate autorităților constituționale, precum și necesității identificării unor soluții pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de studii și integrare a acestora, potrivit moldpres.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
La Cocieri și Molovata Nouă, discuțiile cu primarii localităților au vizat situația actuală de pe platoul Cocieri, dinamica implementării proiectelor de infrastructură și măsurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor.
Roman Roșca a reiterat disponibilitatea Biroului politici de reintegrare de a menține un dialog permanent cu autoritățile locale și de a sprijini promovarea proiectelor orientate spre dezvoltarea comunităților și soluționarea problemelor cu care se confruntă acestea.
This post was last modified on 17/07/2026 17:07 17:07