România a progresat trei locuri, la nivel UE, în ce priveşte performanţa sistemului de sănătate

Publicat:

România a progresat trei locuri, la nivel UE, în ce priveşte performanţa sistemului de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat luni că România a progresat trei locuri, la nivelul Uniunii Europene, în ce priveşte performanţa sistemului de sănătate, conform unei evaluări date curând publicităţii.

“Mă bucur că în urma unei evaluări care a fost dată de curând publicităţii – este o organizaţie care monitorizează performanţa diverselor sisteme la nivelul Uniunii Europene – România se găsea la sfârşitul anului 2021 pe ultimul, ca performanţă a sistemului de sănătate în rândul ţărilor din Uniunea Europeană, iar la sfârşitul anului 2023 a progresat trei locuri şi în momentul de faţă a depăşit Bulgaria, Polonia şi Letonia, în ceea ce priveşte valoarea performanţei sistemului de sănătate. Sigur, acolo sunt analize care se bazează pe indicatori. Important este ca acest progres să ajungă şi la nivelul percepţiei publice şi al încrederii cetăţenilor în autorităţile naţionale şi în sistemul public de sănătate”, a spus Rafila, în cadrul “Bucharest Leaders’ Summit: Reporting for Duty”, eveniment organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Asociaţia MediaUno şi Institutul Naţional de Statistică, potrivit stiripesurse.


Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Ministrul Sănătăţii a subliniat importanţa continuităţii proiectelor şi a unei viziuni care să permită dezvoltarea sistemului de sănătate într-un mod susţinut.

“În momentul de faţă, în România, sunt în parcurs foarte multe proiecte – poate cele mai multe din istoria României – în sistemul de sănătate. Mă refer la investiţii în infrastructură, plecând de la cabinetele de medicină de familie, continuând cu ambulatoriile de specialitate, construcţii de spitale noi. Ele vor continua. Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă e doar un element. Va continua cu un împrumut realizat la Banca Europeană de Investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti, care să asigure un acces echitabil la servicii de sănătate, indiferent de domiciliul fiecărui cetăţean”, a mai spus ministrul.

El a menţionat că investiţiile vizează centrele de arşi şi secţiile de terapie intensivă sau cele de neonatologie. Rafila a făcut referire şi la importanţa atragerii resursei umane în domeniu şi la rolul jucat în acest sens de către autorităţile locale şi Ministerul Sănătăţii.

“Ne preocupă o creştere a accesibilităţii şi structurarea şi operaţionalizarea unor programe prioritare, pentru că bolile în România, la fel ca în restul Europei, au o evoluţie, chiar bolile netransmisibile – există o epidemie şi pentru bolile netransmisibile, fie că discutăm de bolile cardiovasculare, fie că discutăm de cancer sau de bolile metabolice, cum ar fi diabetul – iar costurile necesare pentru ca să putem acoperi toate nevoile legate de aceste domenii prioritare trebuie corelate foarte clar cu o politică de prevenţie, fie că discutăm de programele de screening sau de acces la servicii medicale preventive, la cabinetele de medicină de familie, fie că discutăm de prevenţie secundară”, a arătat el.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial, a pledat pentru “depolitizarea” sănătăţii.

“Sănătatea nu poate şi nu trebuie să fie un obiect de negociere pentru niciun partid politic. Este unul dintre pilonii fundamentali ai bunăstării şi durabilităţii societăţii noastre. În acelaşi timp însă, este crucial ca oamenii care aleg să intre în politică să înţeleagă că sănătatea cetăţenilor este mai mult decât o temă de campanie. Este o responsabilitate imensă, fără de care nu putem să construim viitorul pe care ni-l dorim”, a evidenţiat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O misiune de 5 miliarde de dolari către o lume de gheață pe care ar putea exista viață. De ce sonda Europa Clipper de...

O misiune de 5 miliarde de dolari către o lume de gheață pe care ar putea exista viață. De ce sonda Europa Clipper de...

Delfinii își ‘zâmbesc’ unul altuia atunci când se joacă și pentru a evita neînțelegerile

Delfinii își 'zâmbesc' unul altuia atunci când se joacă și pentru a evita neînțelegerile Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a...

Tendințe pe contrasens: La Paris câștigă teren în restaurante prânzul de duminică în farfurii vintage, cu argintărie, cristaluri, broderii și atmosferă ca în familie

Tendințe pe contrasens: La Paris câștigă teren în restaurante prânzul de duminică în farfurii vintage, cu argintărie, cristaluri, broderii și atmosferă ca în familie Dacă...

Războiul din Orientul Mijlociu nu mai este (doar) israeliano-arab

Războiul din Orientul Mijlociu nu mai este (doar) israeliano-arab Din momentul în care o coaliție de șapte țări arabe a încercat să împiedice nașterea statului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.