
Capital
Ambasadorul Ion Jinga, Reprezentantul Permanent al României pe lângă Consiliul Europei, a semnat Protocolul adiţional la Carta europeană a autonomiei locale privind dreptul de participare la afacerile unei colectivităţi locale, în prezenţa secretarului general adjunct al Consiliului Europei, Bjorn Berge, şi a secretarului general al Congresului Consiliului Europei, Mathieu Mori.
Congresul salută această semnătură, care urmează Recomandării 494 (2023) privind aplicarea Cartei europene a autonomiei locale de către România, care este parte la Cartă din 1998, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Europei difuzat miercuri.
Citeşte şi: Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați
Congresul Puterilor Locale şi Regionale este o instituţie a Consiliului Europei, responsabilă de consolidarea democraţiei locale şi regionale în cele 46 de state membre ale sale. Alcătuit din două camere – Camera Autorităţilor Locale şi Camera Regiunilor – şi trei comitete, acesta cuprinde 612 reprezentanţi aleşi ai peste 130.000 de autorităţi locale şi regionale.
This post was last modified on 18/10/2023 17:29 17:29