România cumpără încă trei unităţi balistice Patriot din Statele Unite

Publicat:

România a transferat fonduri pentru achiziţionarea a încă trei unităţi balistice Patriot din Statele Unite, primul sistem urmând să devină funcţional în anul 2020, potrivit Mediafax.

Guvernul României a semnat un contract cu Armata americană şi a transferat fondurile către instituţii guvernamentale din SUA pentru cumpărarea a încă trei unităţi antiaeriene şi balistice Patriot. La fel ca în cazul primului sistem, care face obiectul unui contract din luna mai, unităţile balistice suplimentare au fost comandate prin intermediul secţiei de vânzări a Departamentului american al Apărării, anunţă compania Raytheon.


Citește și : Franţa, Germania, Marea Britanie şi UE îşi exprimă ”regretul profund” faţă de reimpunerea de sancţiuni Iranului

“România achiziţionează cel mai avansat, performant şi eficient sistem balistic tactic din lume”, a declarat, conform comunicatului postat pe site-ul companiei, Mike Ellison, managerul de ţară Raytheon.

Ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, a confirmat că a fost făcută plata pentru încă trei sisteme de rachete sol-aer Patriot. “Prin achiziționarea acestor trei noi sisteme, care se adaugă celui contractat deja în luna noiembrie 2017, se finalizează etapa I de înzestrare cu sistemul Patriot, cele patru instalații militare urmând să intre în dotarea Forțelor Aeriene Române, începând cu a doua parte a anului 2019, primul sistem fiind planificat pentru operaționalizare la jumătatea anului 2020”, a scris Mihai Fifor pe Facebook.

Citește și : Washingtonul acordă derogări mai multor state în aplicarea sancţiunilor impuse Iranului

Achiziţionarea sistemelor Patriot se înscrie în parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite. Sistemele balistice achiziţionate de România ar urma să devină operaţionale în anul 2020, notează agenţia Associated Press, explicând că cele trei unităţi Patriot comandate de România sunt în plus faţă de contractul de 3,9 miliarde de dolari semnat de Bucureşti cu Washingtonul în 2017.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.