România şi Republica Moldova l-au comemorat pe Mihai Eminescu la Viena

România şi Republica Moldova au adus un omagiu poetului naţional Mihai Eminescu la Viena, la împlinirea a 137 de ani de la trecerea sa în eternitate. Reprezentanţii celor două state au depus, luni 15 iunie, coroane de flori la bustul lui Eminescu amplasat în faţa Parohiei Ortodoxe Române din capitala austriacă.

La ceremonia comemorativă au participat diplomaţi şi colaboratori ai celor două misiuni diplomatice, conduşi de însărcinatul cu afaceri ad-interim al României în Austria, dr. Andrea Amza-Andras, şi de ambasadoarea Republicii Moldova în Austria, Victoria Roşa. Evenimentului i s-a alăturat şi directorul adjunct al Institutului Cultural Român de la Viena, Ştefan-Claudiu Marin.

Potrivit Ambasadei României în Austria, gestul comun al celor două reprezentanţe diplomatice a evidenţiat comunitatea de limbă, cultură şi valori care îi uneşte pe românii de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi respectul faţă de moştenirea spirituală şi culturală lăsată de Mihai Eminescu.

Ceremonia a avut loc într-un context deosebit de important pentru Republica Moldova. În aceeaşi zi, la Luxemburg, au fost deschise negocierile aferente Clusterului 1 – “Fundamentele”, în cadrul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Reprezentanţii diplomaţiei române au subliniat că acest pas istoric confirmă vocaţia europeană a Republicii Moldova şi apartenenţa spaţiului cultural şi lingvistic românesc la comunitatea europeană de valori.

Organizatorii au arătat că omagierea lui Mihai Eminescu la Viena a reprezentat atât un gest de recunoştinţă faţă de opera şi moştenirea poetului naţional, cât şi o expresie a legăturilor culturale şi spirituale dintre România şi Republica Moldova.

This post was last modified on 16/06/2026 14:50 14:50

Tags: AustriaMihai Eminescurepublica moldovaRomaniaViena
Cultură și Media