X

România trimite ajutoare umanitare de urgenţă pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza

România trimite ajutoare umanitare de urgenţă pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza

Guvernul a aprobat, joi, acordarea unor ajutoare umanitare de urgenţă în valoare de aproximativ 8,5 milioane de lei pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, transmite Agerpres.

„România rămâne în continuare parte a comunităţii internaţionale care acordă sprijin umanitar populaţiei civile din Fâşia Gaza. Produse alimentare şi articole de adăpostire, în valoare de aproximativ 8,5 milioane lei, vor fi trimise cât mai repede în Fâşia Gaza, cu sprijinul logistic al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în coordonare cu instrumentele specifice ale Uniunii Europene şi în colaborare cu agenţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite”, a declarat Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Tags: fasia gazaRomania
Externe