Proiectul SMR, al mini-reactoarelor nucleare americane de la Doicești, Dâmbovița, a intrat în ultima etapă a studiilor, iar după punerea lor în funcțiune vor furniza energie pentru 30 de ani. În lume, doar Rusia și China exploatează această tehnologie.
Proiectul mini-reactoarelor nucleare SMR (Small Modular Reactors) de la Doicești, 6 reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW, care vor produce 462 MW în bandă, la un factor de capacitate de peste 95%, a intrat în ultima etapă de studii de design şi fezabilitate, potrivit unui anunț făcut joi de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, scrie stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Proiectul va crea peste 2.000 locuri de muncă în perioada construcţiei şi peste 230 permanente pentru operarea centralei.
Construcția centralei nucleare de la Doicești va fi finanțată de SUA cu 4 miliarde de dolari, anunța în martie 2024 fosta ambasadoare a SUA în România, Kathleen Kavalec.
”Felicit companiile româneşti, parte din acest proiect, care şi-au asumat în faţa mea soluţii de finanţare pentru FEED 2 şi că vor finaliza această etapă până în 28 februarie 2026”, a mai spus ministrul.
Potrivit demnitarului, tehnologia pe care se bazează proiectul este singura din lume care a primit 2 aprobări de design din partea reglementatorului nuclear din SUA.
Ministrul Energiei precizează că, în paralel, a cerut o analiză clară asupra dezvoltării şi a altor proiecte SMR în România, pentru că vorbim despre o tehnologie sigură, fără emisii, capabilă să livreze energie constantă şi să susţină sistemul naţional pentru încă cel puţin 30 de ani.
Doar Rusia și China au în prezent reactoare nucleare SMR
România ar deveni prima țară din Europa și printre primele din lume care va implementa o centrală cu tehnologie SMR terestră, prin proiectul de la Doicești, folosind tehnologia NuScale. În prezent, doar Rusia și China folosesc astfel de mini-reactoare nucleare în scopuri civile.
Primul reactor SMR (Small Modular Reactor) operațional civil din lume este considerat a fi centrala nucleară plutitoare rusească ”Akademik Lomonosov”, care a fost pusă în funcțiune în 2019.
La rândul său, China a pus în funcțiune, la sfârșitul anului 2023, prima sa centrală nucleară SMR terestră comercială de generația a patra, situată în Golful Shidao.
“Situl amplasamentului de la Doiceşti este transformat total. Acolo unde era una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din ţară, acum este un amplasament ecologizat, pregătit pentru dezvoltarea proiectului SMR atât la suprafaţă, cât şi în subsol. Lucrările derulate din investiţiile NOVA în beneficiul Proiectului SMR Doiceşti în perioada 2022 – 2025 au inclus lucrări complexe şi de mare anvergură, urmărind să îndeplinească cerinţele autorităţii de mediu şi nu în ultimul rând cerinţele speciale ale unui proiect nuclear de tip SMR”, a declarat Septimiu Costea, CEO Nova Power & Gas, potrivit unui comunicat al companiei.
Compania Nova Power & Gas deţine 50% din compania de proiect RoPower Nuclear, înfiinţată pentru dezvoltarea primului proiect SMR din Europa, în Doiceşti România.
”Nova Power & Gas a efectuat în perioada 2022 – 2025 pe cost propriu şi cu până la 200 de angajaţi prezenţi în sit în perioada maximă de lucrări, ample lucrări de amenajare, îmbunătăţire şi conservare a Amplasamentului, cu scopul pregătirii acestuia pentru începerea lucrărilor la centrala SMR. Acest lucru contribuie la eficientizarea costurilor şi la respectarea calendarului de proiect în conformitate cu planurile din cadrul etapei FEED 1 Faza 1”, precizează sursa citată.
Ce lucrări s-au făcut până acum la Doicești
Este pentru prima oară în România când astfel de lucrări de demolare, amenajare, ecologizare şi construcţie capătă o asemenea amploare. Din datele noastre, este prima şi singura termocentrală pe cărbune demolată complet, menţionează compania.
Nova Power & Gas prezintă şi lucrările pe care echipele sale le-au realizat în ultimii ani la Doiceşti:
– lucrări complexe de demolare, atât în construcţii subterane de până la -15m (fundaţii, depozite vechi de păcură, structuri metalice subterane) cât şi construcţii supraterane ale vechii termocentrale, cu clădiri şi turnuri de răcire având o înălţime de până la 230m,
– ample lucrări de ecologizare, igienizare, reciclare şi evacuare deşeuri care au presupus evacuarea a aprox. 600.000 tone de materiale rezultate din demolare în total,
– lucrări de retehnologizare completă a Staţiei de transformare de 110/20kV şi racordare a acesteia la SEN prin conectarea cu 6 linii de 110kV, având astăzi o capacitate de conexiune de 250 MW în reţeaua de 110kV şi o rezervă în cele 2 linii de 220kV de aproximativ 400 MW. Capacitatea de conectare la SEN de aproximativ 650 MW este cea mai mare valoare a sitului energetic, alături de racordul la apă din barajul propriu pe râul Ialomiţa şi accesul direct la drumul naţional şi calea ferată din proximitate,
– modernizarea clădirii administrative, precum şi lucrări de realizare: drumuri de acces şi parcări în Amplasament, sisteme de scurgere a apelor pluviale, racorduri şi bazine de apă atât industrială cât şi menajeră.
”Proiectul ne-a oferit ocazia să creăm locuri de muncă noi în comunitatea locală. O parte semnificativă din cele câteva sute de specialişti care au lucrat la demolare, amenajare şi ecologizare provin din zona Doiceşti. Toată această investiţie completează participaţia noastră la capitalul social al RoPower şi reprezintă implicarea activă a Nova Power & Gas de până acum în susţinerea Proiectului SMR de la Doiceşti. Vom continua să investim în proiectul SMR de la Doiceşti, pe care îl considerăm un proiect crucial pentru stabilitatea energetică a României”, arată sursa citată.
Nova Power & Gas a achiziţionat iniţial amplasamentul de la Doiceşti pentru a construi o centrală mixtă pe gaz şi fotovoltaic, cu instalaţii de stocare, valorificând experienţa sa de la Complexul Energetic Câmpia Turzii.
”Proiectul include un parc fotovoltaic de 80 MW, dezvoltat în mai puţin de un an şi care se află acum în funcţiune. Soluţia sustenabilă a readus în circuit haldele de cenuşă ale fostei centrale pe cărbune, transformându-le în surse de energie verde, în premieră pentru România, susţinând generarea de energie regenerabilă, nepoluantă. Vânzarea acestor active s-a realizat în baza celei mai mici evaluări de piaţă a sitului dintre cele 3 evaluări distincte realizate de 3 companii separat (2 dintre acestea fiind companii de consultanţă internaţionale Big4)”, se menţionează în comunnicat.
Proiectul SMR NuScale – RoPower Nuclear
În noiembrie 2021, Nuclearelectrica și NuScale Power au semnat un acord pentru a avansa implementarea tehnologiei inovatoare a reactoarelor modulare mici a NuScale, în România, în acest deceniu.
În mai 2022, Nuclearelectrica, NuScale și E-Infra, proprietarul amplasamentului, au semnat un MoU pentru dezvoltarea primului reactor modular mic (SMR) din România pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița. Fluor Co. va coordona etapa de Engineering, Procurement and Construction (EPC) pentru acest proiect.
La data de 27 iunie 2022, președintele Joe Biden (SUA), cu ocazia lansării Parteneriatului pentru Infrastructură și Investiții Globale, prezentat la Summit-ul Liderilor G7, a anunțat alocarea unui grant de 14 milioane USD pentru etapa de dezvoltare a reactoarelor modulare mici în Romania by NuScale – Studiul preliminar de inginerie și design front-end pentru proiectul SMR în România.
Citește și: Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare
Compania americană NuScale Power și compania românească RoPower Nuclear (deținută în cote egale de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas), au semnat contractul pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie și proiectare pentru prima centrală cu reactoare nucleare modulare mici din România.
În octombrie 2024, RoPower Nuclear SA, un joint-venture între Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas, a obţinut recent un angajament financiar de 99 milioane de dolari din partea Băncii de Export-Import a SUA (EXIM) pentru a sprijini dezvoltarea proiectului cu reactoare modulare mici (SMR) la Doiceşti, România.
Acest angajament face parte dintr-un pachet iniţial de finanţare în valoare de 275 milioane de dolari, care include contribuţii semnificative de la alte instituţii internaţionale, precum Corporaţia Financiară pentru Dezvoltare Internaţională a SUA (DFC) şi parteneri privaţi.












