România va cumpăra mașini de luptă pentru infanterie KF41 Lynx de la Rheinmetall

Guvernul României și Rheinmetall au ajuns la un acord pentru achiziția de mașini de luptă pentru infanterie (MLI) Lynx produse de compania germană, transmite Euronews, pe surse. Economedia a scris încă din luna mai a acestui an că modelul KF41 Lynx se află în „pole position” pentru contractul de peste 2,5 miliarde de euro al României pentru IFV-uri.

Potrivit Euronews, o parte din producția acestor vehicule va fi realizată în România. „IFV-ul de la Rheinmetall ar fi o soluție bună pentru România, datorită proiectelor de producție locală de IFV-uri, muniții și pulberi. Scade dramatic dependența de producători externi”, a declarat, în mai, o sursă pentru Economedia.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

România vrea să achiziționeze, într-o primă etapă, 246 de MLI-uri pe șenile, un contract în valoare de 2,5 miliarde de euro. În etapa a doua, după anul 2031, vor fi cumpărate încă 52 de astfel de vehicule, în valoare de 450 de milioane de euro.

În competiția pentru aceste vehicule, alături de Rheinmetall, se mai află companiile Hanwha (Redback), BAE Systems (CV90), Otokar (Tulpar) și General Dynamics European Land Systems (ASCOD 2).

Compania germană va construi în România și o fabrică modernă de pulberi pentru muniție la Victoria, județul Brașov, cu o investiție estimată la peste 500 de milioane de euro.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

This post was last modified on 13/11/2025 16:48 16:48

Tags: KF41 LynxRheinmetall
Externe