Românii, a treia cea mai numeroasă comunitate de străini din Portugalia

Publicat:

Numărul străinilor rezidenţi în Portugalia a crescut anul trecut cu 13,9%, ajungând la 480.300 de persoane, cel mai ridicat din 1976, anul în care a început publicarea acestei statistici, a anunţat miercuri Serviciul portughez pentru Străini şi Frontiere, informează agenţia EFE, scrie agerpres.

Brazilienii rămân cea mai numeroasă comunitate de străini rezidenţi în Portugalia, cu 105.423 de membri. Urmează cei veniţi din Capul Verde, 34.663, şi apoi comunitatea de români, care conform acestei statistici oficiale numără 30.908 membri.


Citește și : Macron îi răspunde lui Putin: Democraţiile occidentale ‘au încă multe de adus’

Un număr semnificativ de rezidenţi străini mai provin din Marea Britanie, China, Franţa, Italia, Angola şi Guineea-Bissau.

Comunitatea care procentual a înregistrat creşterea cea mai puternică faţă de anul 2017 este cea a italienilor, al căror număr a crescut cu aproape 50%, ajungând la 18.862 de rezidenţi.

A crescut de asemenea cu 51% numărul permiselor de reşedinţă acordate, 93.154 anul trecut, şi cel al solicitărilor de primire a cetăţeniei portugheze, peste 41.000, din care au fost aprobate 32.414.

În opinia ministrului portughez al Administraţiei Interne, Eduardo Cabrita, aceste date ilustrează ”creşterea economiei şi atractivitatea ţării”, el insistând asupra necesităţii ca Portugalia să aplice o ”strategie ordonată de imigraţie” conformă cu ”susţinerea populaţiei active”.

Citește și : La dineul liderilor mondiali care participă la summitul G20 din Osaka, Putin a venit cu ceaiul de acasă

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice Autoritățile din Franța, temându-se de posibili „spioni”, au refuzat accesul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.