X

Românul reţinut de autorităţile bulgare în ancheta privind asasinarea jurnalistei Viktoria Marinova va fi eliberat

Cetăţeanul român reţinut de autorităţile bulgare în ancheta privind asasinarea jurnalistei de investigaţii Viktoria Marinova va fi eliberat, fără să fie formulate acuzaţii împotriva sa, a anunţat marţi seară poliţia bulgară, transmite agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

“Munca noastră continuă. În prezent, nu există fapte şi evoluţii pe care să le putem anunţa. Cetăţeanul român urmează să fie eliberat”, a declarat Teodor Atanasov, şeful poliţiei regională din Ruse.

Citește și : Donald Trump confirmă că va avea o a doua întâlnire cu Kim Jong-un

Poliţia bulgară anunţase anterior în aceeaşi zi că a reţinut, pentru 24 de ore, un cetăţean român de origine ucraineană şi că în prezent verifică alibi-ul său în cadrul anchetei privind acest asasinat.

Viktoria Marinova (30 de ani), care era reprezentant administrativ şi prezentatoare la postul local TVN Ruse, a murit după ce a fost lovită, strangulată şi violată. Corpul său lipsit de viaţă a fost descoperit sâmbătă într-un parc din oraşul Ruse, aproape de malul Dunării.

Anchetatorii încearcă să afle mobilul asasinatului fără a exclude o posibilă legătură cu activitatea profesională a victimei.

Citește și : UE cere o „anchetă aprofundată” în cazul jurnalistului saudit Khashoggi dispărut în Turcia

La ultima ediţie a emisiunii sale din 30 septembrie, Marinova a difuzat o convorbire cu doi reputaţi jurnalişti de investigaţii: Dimitar Stoianov din Bulgaria şi Attila Biro din România, care întreprind o anchetă în legătură cu bănuielile de fraudă în cazuri de gestionare a fondurilor europene, în care ar fi implicaţi oameni de afaceri şi aleşi. Dimitar Stoianov şi Attila Biro au fost reţinuţi pentru scurt timp de către poliţie în cursul acestei anchete, cazul lor provocând o reacţie de condamnare din partea organizaţiei neguvernamentale Reporteri fără Frontiere (RSF).

Tags: anchetaasasinareromanRuseTeodor AtanasovViktoria Marinova
Categorii: Diaspora