
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de stat, va solicita acționarilor desființarea firmei de furnizare din Republica Moldova, recent fondată, și înființarea unei firme de trading în Republica Moldova.
Acestea sunt cele două puncte de pe ordinea de zi a Adunării Generale a Ectraordinare a Acționarilor Romgaz din data de 4 septembrie, scrie economica.net.
Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”
Decizia care se abrogă se referă la înființarea fimei de furnizare a Romgaz în Republica Moldova, denumită Romgaz Furnizare M S.R.L. Ea se desființează Iar în locul ei practic se înființează firma de trading a Romgaz din Republica Moldova, Romgaz Trading SRL.
De ce a fost necesară această mișcare? Oamenii cu care am vorbit ne-au spus că prevederile legislației din Moldova au impus acest lucru. Mai devreme, Romgaz înființase firma de furnizare din Republica Moldova ca să aibă dreptul să vândă gaze pe piața angro, nefiind interesată să furnizeze gaze direct, cel puțin în acest moment, clienților finali din Republica Moldova. Însă, pentru a face acest lucru, cei de la Romgaz u aflat apoi că este nevoie să aibă licență de trading pentru a se conforma 100% legislației din Moldova. Așadar, desființează firma de furnizare și fac una de trading.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
Să însemne asta că Romgaz va vinde direct pe piața din Moldova din gazele din producția proprie? Poate în viitor pentru că, cel puțin până la finalul iernii viitoare, compania este obligată să vândă gaze la preț reglementat pentru consumul populației și al producătorilor de energie termică pentru populație aici, în România, iar aceste volume înseamnă marea majoritate a producției locale.
Romgaz poate însă, mai întâi, să vândă în Republica Moldova gaze pe care le cumpără de la terți.
This post was last modified on 30/07/2025 20:28 20:28