X

Roscosmos avertizează NASA să nu abandoneze operaţiunile comune la bordul ISS

Rusia a anunţat, în pofida invaziei Ucrainei, că este pregătită să continue cooperarea cu Statele Unite în spaţiu, avertizându-i totodată pe americani împotriva oricărei încetări pripite a operării lor comune a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), informează vineri DPA, potrivit agerpres.  

Directorul agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin a transmis joi pe Telegram că această cooperare dintre cele două ţări a fost necesară pentru a asigura funcţionarea în siguranţă a ISS, cu toate că Washington a anunţat noi sancţiuni împotriva Moscovei.

Citește și : Rusia rămâne FĂRĂ stand la Mobile World Congress

Rogozin s-a întrebat retoric cine ar “salva ISS de la o posibilă coborâre necontrolată de pe orbită şi o prăbuşire pe teritoriul american sau european?”. Posibilitatea ca ISS să se prăbuşească în India sau în China nu poate fi exclusă, a precizat el.

Potrivit agenţiei de presă TASS, Roscosmos şi-a reafirmat anterior intenţia de a-şi îndeplini angajamentele în spaţiu, inclusiv în ceea ce priveşte întreţinerea ISS şi zborurile către şi dinspre aceasta.

În prezent, patru cetăţeni americani, doi ruşi şi un astronaut german se află bordul ISS.

Atât agenţia spaţială americană NASA cât şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi-au anunţat intenţia de a continua deocamdată să lucreze la proiecte spaţiale cu Rusia, în pofida evenimentelor din Ucraina. “Nu sunt planificate modificări în ceea ce priveşte lucrările în curs de desfăşurare în spaţiu şi la sol”, a anunţat NASA într-un comunicat emis vineri.

Citește și :  Erdogan critică NATO şi UE pentru lipsa de acţiune

Roscosmos a reacţionat cu satisfacţie la veste. “După cum spun diplomaţii: preocupările noastre au fost auzite”, a declarat Rogozin vineri, adăugând că Roscosmos va “continua să analizeze în detaliu noile sancţiuni ale SUA pentru a ne detalia răspunsul”.

Tags: Dmitri RogozinrusiaStatele Uniteucraina
Categorii: Diaspora