Rouhani avertizează SUA că riscă un ‘răspuns periculos’ în cazul unei noi acţiuni

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a avertizat joi Statele Unite că riscă un ‘răspuns periculos’ dacă încearcă alte intervenţii în regiune, transmite dpa, potrivit agerpres.

Iranul a replicat cu tiruri de rachete împotriva unor baze cu soldaţi americani la asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani într-un atac cu dronă la Bagdad săptămâna trecută. SUA l-au numit ‘terorist’ pe Soleimani.


Citește și : Boris Johnson este unul dintre cei mai curajoşi politicieni din Europa, afirmă Viktor Orban

Miercuri, preşedintele american Donald Trump a declarat, de la Casa Albă, că Iranul ‘pare să dea înapoi’, însă Rouhani a ameninţat cu noi represalii dacă va fi necesar.

‘Dacă SUA fac o altă greşeală, vor primi un răspuns foarte periculos’, a afirmat Rouhani, citat de agenţia iraniană Tasnim, în cursul unei discuţii telefonice cu premierul britanic Boris Johnson.

‘Americanii şi Casa Albă nu înţeleg regiunea şi recunosc ce greşeală au făcut după acţiunea lor teroristă şi în urma ridicării naţiunilor din regiune şi a unităţii care s-a creat’, a adăugat preşedintele iranian.

Hassan Rouhani, căruia Boris Johnson i-a spus că Marea Britanie sprijină în continuare acordul nuclear din care Statele Unite s-au retras, a criticat comentariile britanice împotriva lui Soleimani. Miercuri, Johnson a declarat în parlamentul de la Londra că generalul ucis avea ‘sânge de militari britanici pe mâini’.

Citește și : Poliţiştii instructori cehi vor pleca din Irak, personalul militar va rămâne

‘Fără îndoială, fără eforturile martirului Soleimani, nu aţi fi avut calm astăzi la Londra’, a spus Rouhani, părând să facă aluzie la eforturile generalului de a combate Statul Islamic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.