Rouhani: Soleimani a încercat să aducă ‘stabilitatea’ în Orientul Mijlociu

Publicat:

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a afirmat luni într-un discurs televizat că generalul iranian Qassem Soleimani, ucis pe 3 ianuarie de o dronă americană, a încercat să aducă “stabilitatea” în Orientul Mijlociu şi că acestuia “i-ar fi fost foarte uşor să ucidă generali americani”, dacă ar fi vrut, relatează Reuters, scrie agerpres.

“Comandantul Soleimani a fost un om care urmărea stabilitatea şi calmul în regiune”, a spus Rouhani în discursul transmis în direct de televiziunea publică iraniană.


Citește și : Charles Michel: Uniunea Europeană şi Africa trebuie să intensifice relaţiile pentru a privi împreună spre viitor

“Dacă generalul Soleimani ar fi vrut să omoare generali americani, i-ar fi fost foarte, foarte uşor să o facă, în Afganistan, Irak şi oriunde altundeva. Nu a făcut niciodată acest lucru”, a subliniat preşedintele iranian.

Evocând atacul cu rachete lansat de Iran asupra unei baze a SUA din Irak, ca represalii pentru moartea lui Soleimani, Hassan Rouhani a subliniat că programul de rachete balistice al ţării sale nu are ca scop lansarea de atacuri asupra ţărilor vecine.

“Rachetele noastre sunt împotriva terorismului, împotriva crimelor. Nu am construit şi stocat niciodată rachete în scop de agresiune. Îi asigurăm pe toţi vecinii noştri şi pe cei din regiunea noastră că dorinţa noastră este a avea o coexistenţă paşnică”, a adăugat preşedintele iranian.

Citește și : 135 de persoane, diagnosticate cu noul coronavirus pe vasul de croazieră Diamond Princess

SUA şi Iranul au fost foarte aproape de un conflict la scară largă luna trecută, după uciderea lui Soleimani şi replica iraniană, dar ulterior situaţia s-a mai calmat şi nu au mai avut loc incidente notabile, menţionează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.