Rouhani: Statele Unite vor să provoace insecuritate în Iran

Publicat:

Statele Unite vor să creeze insecuritate în Iran, a declarat duminică preşedintele iranian Hassan Rouhani, la o zi după un atentat comis la o paradă militară în care au fost ucişi 12 membri ai Gărzilor Revoluţionare de elită ale ţării. El i-a acuzat de asemenea, fără a-i numi, pe separatiştii arabi că se află în spatele atacului în care au fost ucise cel puţin 29 de persoane la Ahvaz, în sud-vestul Iranului, informează Reuters şi France Presse, conform agerpres.

Exprimându-se la televiziunea de stat înainte de a părăsi Teheranul pentru a participa la Adunarea Generală a ONU la New York, Rouhani a acuzat de asemenea statele arabe din Golf, susţinute de SUA, că acordă sprijin financiar şi militar grupurilor etnice arabe antiguvernamentale în Iran.


Citește și : Elveţia: Manifestaţie la Berna pentru egalitatea salarială între bărbaţi şi femei

“Micile ţări marionetă sunt sprijinite de America şi Statele Unite le provoacă şi le oferă capacităţile necesare”, a spus Rouhani. “Nu avem nicio îndoială asupra identităţii celor care au făcut aşa ceva, grupului şi afilierii lor”, a adăugat el.

În timpul războiului dintre Irak şi Iran (1980-1988), “cei care au provocat această catastrofă (sâmbătă) (…) i-au sprijinit pe agresori şi au comis crime”, a spus Rouhani .

“Atât timp cât (dictatorul irakian) Saddam (Hussein) era în viaţă, ei erau mercenarii lui. Apoi, ei şi-au schimbat stăpânii şi una dintre ţările de pe malul sudic al Golfului Persic” îi sprijină, a mai declarat preşedintele iranian, fără a numi nicio ţară.

Atacul asupra unei defilări militare în oraşul Ahvaz, în care au fost ucise 25 de persoane, este unul dintre cele mai grave comise vreodată împotriva Gărzilor Revoluţionare şi a avut loc pe fondul amplificării tensiunilor cu rivalul regional al Iranului, Arabia Saudită.

“Răspunsul Iranului (la acest atac) va veni în cadrul legii şi al intereselor noastre naţionale”, a declarat Rouhani, adăugând că Statele Unite vor regreta “agresivitatea” lor.

Citește și : Erdogan face apel la oamenii de ştiinţă turci din străinătate să se întoarcă în ţară

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul de la Ahvaz, însă autorităţile iraniene nu par să ia în serios această revendicare.

Ministerul iranian de Externe a anunţat, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, că a convocat diplomaţii care reprezintă Danemarca, Marea Britanie şi Olanda la Teheran pentru a le exprima “un puternic protest al Iranului împotriva faptului că ţările lor respective îi adăpostesc pe unii membri ai grupului terorist ce a comis atacul” la Ahvaz.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.