Rouhani: SUA s-au oferit să renunțe la ‘toate sancțiunile’ impuse Iranului, în schimbul negocierilor

Publicat:

Președintele iranian, Hassan Rouhani, susține că Statele Unite s-au oferit să renunțe la „toate sancțiunile” impuse Iranului, în schimbul negocierilor, însă a refuzat această propunere din cauza „atmosferei toxice” create de presiunile americanilor, conform site-ului agenției Reuters, potrivit mediafax.

Șeful de stat de la Teheran, Hassan Rouhani, a comunicat, ulterior reuniunii Adunării Generale a ONU, evoluțiile relațiilor statului său cu Statele Unite, susținând că autoritățile de la Washington s-au oferit să renunțe la sancțiunile impuse Iranului, în condițiile deschiderii unui dialog între cele două state.


Citește și : Stenograma discuţiei arată atitudinea servilă a lui Zelenski faţă de Trump (Politico)

„Urma să se dezbată care sancțiuni vor fi ridicate și ei (Statele Unite) au spus, în mod clar, că vor renunța la toate sancțiunile”, a comunicat președintele Rouhani prin intermediul site-ului său oficial.

La insistențele Germaniei, Franței și Marii Britanii, președintele iranian a discutat cu autoritățile de la Washington, în absența omologului său american, Donald Trump. Propunerile venind din partea oficialilor americani, prin care sancțiunile impuse iranienilor pot fi ridicate în schimbul negocierilor, au fost respinse de oficialul iranian din cauza „atmosferei toxice” create de presiunile existente.

Citește și : Pelosi: Faptele care au dus la declanşarea procedurii de destituire a lui Trump sunt ‘incontestabile’

„Această acțiune nu era într-o formă care putea fi acceptată, dată fiind existența și atmosfera creată de sancțiuni și atmosfera toxică de maximă presiune; chiar dacă noi vrem să negociem cu americanii în această formulă 5+1, nimeni nu poate anticipa care ar fi rezultatul acestei negocieri”, a justificat Hassan Rouhani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.