RT protestează după ce Facebook i-a BLOCAT paginile

Publicat:

Postul rus de televiziune RT a protestat luni după blocarea de către Facebook a mai multor pagini ale sale, între care şi una cu mai multe milioane de abonaţi, Kremlinul spunând că reţeaua de socializare este un ‘instrument de presiune’ al Washingtonului, relatează AFP, conform agerpres.

Mai multe pagini de Facebook ale acestui post finanţat de statul rus, între care şi pagina populară In the Now specializată în înregistrări video virale, erau inaccesibile luni.


Citește și: SUA își deschid un centru medical militar în Emiratele Arabe Unite

“Aveam un proiect secundar în engleză, In the Now. Proiectul avea succes: 2,5 miliarde de vizualizări şi patru milioane de abonaţi doar pe Facebook!”, a subliniat pe Twitter redactorul-şef al RT, Margarita Simonian.

Potrivit acesteia, blocajul acelor pagini de către Facebook vine după un material difuzat de CNN, în care postul american de televiziune explică faptul că proiectul RT este finanţat de statul rus.

“Facebook ne-a blocat imediat! Fără a formula nicio acuzare”, a adăugat ea, afirmând că televiziunea rusă “nu a încălcat nicio regulă”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus la rândul său că RT trebuie “să primească o explicaţie din partea Facebook legată de motivul exact” al blocajului.

“Numeroase companii mari care furnizează servicii legate de reţelele de socializare sau de alte formate de internet sunt folosite de guvernele ţărilor inamice ca instrument de presiune asupra mass-media ruse”, a afirmat Peskov.

Citește și: Mai mulți europarlamentari se plâng că n-au fost lăsați să intre în Venezuela

“Acest lucru duce la o pierdere a încrederii şi afectează serios reputaţia acestor companii internaţionale”, a adăugat el.

Facebook a anunţat luna trecută că a şters 500 de pagini legate de Rusia, majoritatea afiliate agenţiei de presă publice Sputnik, care se află de asemenea în responsabilitatea doamnei Simonian.

RT şi Sputnik sunt de asemenea în vizorul deputaţilor francezi, care au votat în noiembrie două legi controversate destinate luptei împotriva “manipulării informaţiilor” în perioada electorală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi Un studiu vine cu noi informaţii cu privire la legătura dintre...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.