Rubio caută să le dea aliaților din Golful Persic noi asigurări legate de acordul cu Iranul

Secretarul de stat Marco Rubio urma să se întâlnească cu lideri din Abu Dhabi, Kuweit și Bahrein, vizați de atacurile iranienilor în timpul războiului

 

La începutul unui turneu prin Orientul Mijlociu, secretarul de stat Marco Rubio s-a întâlnit cu liderul Emiratelor Arabe Unite, el căutând astfel să îi asigure pe aliații din Golful Persic cu privire la preliminariile acordului convenit între Statele Unite și Iran, preliminarii care ar putea duce la un acord de pace durabil, scrie THE NEW YORK TIMES, potrivit stiripesurse.ro.

În timpul acestor vizite diplomatice președintele Trump a declarat, în mediile de socializare, că Iranul i-a dat asigurări Washingtonului că nu intenționează și nici nu pretinde să le impună taxe vaselor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz – o rută vitală pentru transportul de petrol și de gaze pentru majoritatea țărilor din Golf. În cursul întrevederilor din această săptămână ale lui Rubio cu lideri din Golf, este de așteptat ca problema să se afle în centrul discuțiilor.

Oficialii iranieni nu au comentat încă evenimentul, aceștia continuând să-și susțină dreptul de a taxa vasele care trec prin această cale maritimă de primă importanță.

După ce, miercuri, s-a întâlnit, la Abu Dhabi, cu liderul Emiratelor, șeicul Mohamed bin Zayed, Rubio urma să se deplaseze în Kuweit și în Bahrein. Aceste întrevederi survin la doar câteva zile după ce oficialii americani și iranieni au participat la cea mai recentă reuniune a lor, organizată în Elveția, care ar fi urmat să transforme înțelegerea inițială, semnată de cele două părți săptămâna trecută, într-un acord menit să pună capăt războiului.

Ripostând în urma bombardamentelor americano-israeliene care au început spre sfârșitul lunii februarie și care au continuat ulterior, forțele iraniene au atacat Emiratele Arabe Unite, Bahreinul, Kuweitul, Omanul, Qatarul, Arabia Saudită, dar și alte țări.

Unele state din zona Golfului Persic, care se bazau de mai multă vreme pe garanțiile de securitate oferite de americani, s-au arătat nemulțumite de faptul că acordul preliminar nu a vizat programul cu rachete și drone al Iranului – unul dintre factorii principali care au dus la o reevaluare a relațiilor lor cu Statelor Unite.

Economiile mai multor state din zona golfului au fost afectate și de blocada efectivă impusă de Iran asupra Strâmtorii Ormuz – o rută maritimă prin care, înaintea războiului, trecea o cincime din transportul de petrol și de gaze la nivel mondial. După începerea războiului, Iranul a blocat efectiv strâmtoarea, trimițând unde de șoc pe piața energetică mondială și provocând o majorare a prețurilor petrolului.

După semnarea acordului preliminar, prețurile petrolului au scăzut. Miercuri, țițeiul Brent, indicele global, a scăzut sub $76 barilul, pe măsură ce numărul vaselor care au trecut prin strâmtoare a fost în creștere.

„Vrem să ne asigurăm că ținem cont de opiniile lor și le înțelegem îngrijorările legate de securitate și de problemele economice din regiune”, a declarat Rubio după ce, marți, sosise la Abu Dhani, capitala Emiratelor Arabe Unite. „Așa că, pentru noi, e ceva normal să venim aici și să discutăm, întrucât, pentru ei, problema este extrem de importantă. Sunt vizați direct”.

Miercuri, în Azerbaidjan, Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului Iranian, totodată șef al delegației de negociatori a țării, a calificat acordul drept „declarația de înfrângere a Americii” și a spus că rezultatul se datorează „rezistenței și autorității curajoasei națiuni iraniene”.

În parte, retorica sa triumfalistă părea să urmărească evitarea criticilor din interiorul Iranului, critici venite din partea celor de linie dură, care se opun negocierilor cu Washingtonul.

Oficialii americani și iranieni au avut mari divergențe și în privința altor chestiuni, cum ar fi posibilitatea ca Iranul să le permită inspectorilor străini să-și reia vizitele în locurile cu instalații nucleare avariate. Marți, oficialii iranieni au declarat că țara lor nu și-a asumat niciun astfel de angajament, iar problema nucleară nu a fost discutată.

Tot marți, în cursul unei vizite în Pakistan, președintele iranian, Masoud Pezeshkian, a declarat că restricțiile pe tema capacităților de rachete ale țării sale nu ar face niciodată parte dintr-un acord de pace. „Dacă nu am avea rachetele noastre, care sunt pentru propria noastră apărare, Israelul și America ar fi străpuns Iranul așa cum au făcut-o în Gaza”, a spus el.

This post was last modified on 25/06/2026 13:33 13:33

Tags: Abu DhabiBahreinEmiratele Arabe UniteKuweitMarco Rubiostrâmtoarea Ormuz
Știrile zilei