Rude ale victimelor din Italia ale pandemiei de COVID-19 vor 100 de milioane de euro de la guvern

Publicat:

Un grup reprezentând victime din Italia ale pandemiei de COVID-19 a anunţat că va da în judecată autorităţile regionale şi naţionale, sperând să obţină despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro, informează miercuri dpa, potrivit agerpres.

Noi Denunceremo (Vom denunţa) a precizat într-un comunicat că va solicita o compensaţie medie de 200.000 de euro pentru 500 de persoane care şi-au pierdut apropiaţi, în pandemie.


Citește și : Marocul a semnat cu Israelul declaraţia de relaţii diplomatice

Plângerea îi vizează pe premierul Giuseppe Conte, pe ministrul sănătăţii Roberto Speranza şi pe preşedintele regional din Lombardia, Attilio Fontana.

Preşedintele Noi Denunceremo, Luca Fusco, a calificat acţiunea drept un “cadou de Crăciun pentru cei care ar fi trebuit să ia măsuri (împotriva pandemiei) şi nu au făcut-o”.

Potrivit grupului său, neglijenţa oficialilor a contribuit la numărul mare de decese raportate în Italia în contextul pandemiei (aproape 70.000 de decese asociate cu COVID-19, mai mult faţă de orice altă ţară din Europa).

Citește și : Fiul unor imigranţi mexicani va prelua locul lăsat liber de Kamala Harris în Senatul american

Noi Denunceremo a fost înfiinţat în Bergamo, provincia din nordul Italiei considerată “epicentrul” “primului val” de coronavirus din Europa, în martie-aprilie.

Grupul a depus la procuratura din Bergamo zeci de plângeri penale în ultimele luni cerând investigarea presupuselor eşecuri de gestionare a pandemiei.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.