Rudele unui atacator de la Bataclan au fost ARESTATE

Publicat:

Şase membri ai familiei unui jihadist care a luat parte la atentatul din noiembrie 2015 de la sala de spectacole Bataclan din Paris au fost reţinuţi marţi în Franţa, în cadrul unei anchete privind finanţarea terorismului, transmite AFP, citând o sursă judiciară, potrivit agerpres.

‘Şase persoane au fost plasate în arest preventiv pentru finanţarea terorismului, în cadrul unei anchete preliminare a parchetului naţional antiterorist’, a indicat sursa.


Citeşte şi: Poliţiştii au SPART comunicaţiile codificate ale infractorilor! Sute de arestări la nivel internaţional – Black News

‘Această procedură vizează suspiciuni de transfer de fonduri destinate lui Foued Mohamed-Aggad şi soţiei sale în 2014-2015’, iar persoanele arestate ‘aparţin anturajului familial’ al cuplului, a adăugat sursa.

După ce trăise în Siria şi Irak, Foued Mohamed-Aggad a revenit clandestin în Franţa în vara lui 2015, devenind unul din cei trei atentatori kamikaze de la sala de spectacole Bataclan din Paris, cu prilejul atacurilor teroriste de la 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi şi peste 350 de răniţi, dintre care 90 la Bataclan.

‘Cinci persoane au fost reţinute la Strasbourg şi în regiunea Wissembourg (Alsacia, nord-est), printre care mama şi mătuşa lui Foued Mohamed-Aggad’, a precizat o sursă din poliţie. A şasea persoană a fost arestată în Gironde (sud-vest), potrivit unei surse apropiate dosarului.

După plecarea sa în Siria, Foued Mohamed-Aggad a păstrat contacte regulate cu mama sa şi cu familia, înainte de a anunţa la sfârşitul lui august 2015 că va ‘muri ca martir’ şi de a tăia legăturile, conform unor note ale serviciilor de informaţii franceze.

Citeşte şi: Americanii nu sunt siguri că Iranul respectă acordul nuclear – Black News

‘În discuţiile cu mama sa, el spunea că, dacă va trebui să revină în Franţa, va fi doar pentru a comite un atentat’, relevă ancheta privind atentatele de la 13 noiembrie.

În ce o priveşte pe soţia sa Hadjira, ‘tânăra franco-algeriană dăduse naştere unei fiice în Irak’ în august 2015 şi ‘şi-ar fi găsit moartea, împreună cu copilul său, la începutul lui 2018 în cursul unui bombardament’, a scris cotidianul regional Dernieres nouvelles d’Alsace.

Procesul atentatelor din 13 noiembrie 2015 se va deschide în septembrie la Paris.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.