X

Rudy Giuliani anunţă sfârşitul regimului de la Teheran

Sancţiunile Statelor Unite împotriva Iranului au rolul de a conduce la o “revoluţie de succes” care va avea rezultatul schimbării regimului de la Teheran, afirmă Rudolph Giuliani, avocatul preşedintelui american Donald Trump.

Politica oficială a Washingtonului nu are obiectivul schimbării regimului islamic de la Teheran, conform mediafax.

Vezi şi: ‘Fabienne’, furtuna care a lovit Germania cu puterea unui uragan – VIDEO

Sancţiunile impuse Iranului au rolul producerii de probleme economice care ar putea conduce la o “revoluţie de succes”, a declarat Rudy Giuliani, potrivit agenţiei Reuters, la o reuniune a opoziţiei iraniene în exil. “Nu ştiu când vom înlătura” regimul din Iran. “Ar putea fi în câteva zile, în câteva luni, în câţiva ani. Dar se va întâmpla”, a afirmat Rudy Giuliani la reuniunea desfăşurată în oraşul american New York.

Rudolph Giuliani a făcut declaraţiile la nivel personal, dat fiind că nu are atribuţii oficiale în acest domeniu. Dar Giuliani este avocatul personal al preşedintelui Donald Trump.

Citeşte şi: Noul preşedinte cubanez face primul pas în SUA

Statele Unite au impus din nou sancţiuni asupra Iranului după decizia lui Donald Trump de anulare a participării la Acordul nuclear internaţional. Tratatul atomic este susţinut în continuare de Uniunea Europeană, Rusia şi China.

John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, a afirmat în august că obiectivul schimbării regimului din Iran nu figurează în politica oficială a Washingtonului.

Iranul a promis, sâmbătă, o ripostă dură după atentatul din oraşul Ahvaz, pe care l-a atribuit unor grupuri susţinute de Statele Unite şi de Israel.

Tags: IranRudy GiulianiSUAteheran
Categorii: Sinteze