Rugăciuni nocturne specifice Ramadanului, organizate pentru prima dată în ultimii 88 de ani în fosta catedrală Sfânta Sofia din Istanbul

Publicat:

Rugăciuni nocturne specifice Ramadanului, denumite “tarawih”, vor fi organizate pentru prima dată în ultimii 88 de ani în fosta catedrală Sfânta Sofia din Istanbul, care a fost transformată din nou în moschee în 2020, a anunţat joi Direcţia pentru chestiuni religioase din Turcia, informează AFP, potrivit agerpres.   

“Slavă lui Dumnezeu. Pentru prima dată în 88 de ani, moscheea (…) va găzdui credincioşi pentru rugăciunile tarawih cu ocazia acestui Ramadan. Voi fi martor, dacă Domnul va dori, la acest frumos moment şi voi conduce prima rugăciune tarawih”, care urmează să aibă loc vineri seară, a declarat Ali Erbas, directorul Diyanet, instituţia publică turcă însărcinată cu reglementarea cultelor.


Citește și :  UK impune noi sancţiuni ‘propagandiştilor şi presei de stat’ ruse

Aceste rugăciuni se vor desfăşura în Hagia Sofia în serile de vineri, sâmbătă şi duminică pe durata lunii Ramadanului, a precizat Diyanet.

Ele nu au avut loc în 2020 şi 2021 în moscheile turce din cauza pandemiei de COVID-19.

Transformarea în moschee pe 10 iulie 2020 de autorităţile turce a fostei Catedrale Sfânta Sofia, până atunci muzeu, a stârnit un val de indignare pe plan internaţional.

Operă arhitecturală majoră construită în secolul al VI-lea, catedrala Sfânta Sofia a fost un loc important de cult atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani, fiind mai întâi o bazilică bizantină înainte de a fi transformată în moschee după cucerirea Constantinopolului de către otomani în anul 1453.

Citește și :  NATO se aşteaptă la noi ofensive ale ruşilor în Ucraina: ‘Nu se retrag, ci se repoziţionează!’

În 1934, fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk, a transformat edificiul într-un muzeu, pentru a face din el un simbol al Turciei laice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.