Rusia a atacat Odesa cu drone. Piața „Privoz” a luat foc, iar monumente UNESCO au fost avariate

În noaptea de 24 iulie, armata Federației Ruse a lansat un atac cu drone asupra orașului Odesa. Anunțul a fost făcut de șeful Administrației Militare Regionale, Oleg Kiper, pe canalul său de Telegram.

Deși apărarea antiaeriană ucraineană a fost activă, obiective de infrastructură civilă au fost avariate. În oraș s-au înregistrat mai multe incendii.

Printre cele mai afectate zone se numără două etaje ale unui bloc locativ, acoperișul unei case cu două etaje, mai multe pavilioane comerciale, o benzinărie, dar și clădiri de patrimoniu din centrul istoric al Odesei, aflat sub protecția UNESCO, potrivit lui Kiper.

Conform Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență (GSES), cel mai grav afectat a fost un bloc cu nouă etaje. Etajele cinci până la opt au fost complet distruse, iar alte două au ars în totalitate.

Până în prezent, autoritățile au raportat trei persoane rănite. Cinci locatari au fost salvați din apartamente blocate, iar aproximativ 30 de persoane au fost evacuate.

De asemenea, în urma atacului, a izbucnit un incendiu puternic la celebra piață „Privoz” din Odesa. Salvatorii au publicat imagini care arată amploarea distrugerilor provocate de bombardamente.

This post was last modified on 24/07/2025 14:14 14:14

Tags: atacatdroneOdesarusia
Categorii: Război in UcrainaȘtirile zilei