Rusia a creat o linie de fortificaţii în Peninsula Crimeea

Publicat:

Rusia a creat o linie de fortificaţii în Peninsula Crimeea pentru a garanta securitatea populaţiei locale, a declarat miercuri liderul instalat de Moscova în această peninsulă pe care Rusia a anexat-o în anul 2014, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

“Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război! Crimeea este rusă şi aşa va continua să fie. Eu răspund pentru apărarea teritorială a Crimeei, controlez deplin situaţia, ştiu ce se întâmplă, unde şi ce trebuie făcut”, a spus Serghei Axionov, adresându-se presei în timp ce prezenta fortificaţiile.


Citește și :  Iranul impune noi sancţiuni împotriva a peste 30 de persoane şi entităţi din Europa

El a susţinut că ridicarea fortificaţiilor este o iniţiativă a sa sprijinită de preşedintele rus Vladimir Putin şi menită să garanteze securitatea populaţiei în Crimeea.

“Linia de fortificaţii cuprinde toată Crimeea, în cadrul frontierelor sale. Dacă ea nu va fi necesară, nu contează, vom organiza excursii în viitor. Dar deocamdată este mai bine să fie pregătită”, a mai spus liderul pro-rus, insistând că este vorba despre măsuri preventive în contextul războiului ruso-ucrainean aflat în desfăşurare.

Citește și : Inspectori ai AIEA se află în Iran pentru a lămuri ‘ambiguităţile’

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.