Rusia a demascat sute de agenţi străini în 2018 (Putin)

Publicat:

Serviciile speciale ruse au demascat anul trecut sute de spioni care lucrau în beneficiul unor ţări străine, care sunt din ce în ce mai active în Rusia, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin într-o reuniune a Colegiului Serviciului Federal de Securitate (FSB, ex-KGB), potrivit AFP, DPA şi TASS, potrivit Agerpres.

‘Datorită unor operaţiuni speciale reuşite au fost demascate activităţile a 129 de ofiţeri de carieră şi a 465 de agenţi ai unor servicii secrete străine’ în 2018, a declarat Putin, el însuşi fost agent KGB şi director FSB înainte de venirea sa la putere în 1999.


Citește și : Hassan Rouhani acuză SUA că încearcă să răstoarne regimul de la Teheran

‘Serviciile de informaţii străine aspiră să-şi intensifice activitatea pe teritoriul rus şi încearcă – prin toate mijloacele – să obţină acces la informaţii de natură politică, economică, ştiinţifică şi tehnologică’, a avertizat Putin în discursul rostit la colegiul FSB, difuzat de televiziunea rusă, dar fără să ofere detalii.

Vladimir Putin a cerut serviciilor de contrainformaţii să acţioneze într-o manieră ‘eficientă’ pentru a face faţă acestor provocări, în special pentru a proteja ‘datele privind dezvoltarea, testarea şi producerea sistemelor de armament promiţător rusesc’. ‘Controlul trebuie să fie aici cel mai strict şi cel mai meticulos’, a spus el.

Potrivit şefului statului rus, în prezent chiar mai mult decât înainte, serviciile secrete străine ‘încearcă să influenţeze procesele interne din Rusia’.

Preşedintele rus a denunţat intensitatea activităţilor spionilor străini, în timp ce Rusia este la rândul său acuzată de spionaj în Occident, fiind implicată în mai multe scandaluri, printre care otrăvirea în martie 2018 a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în Anglia. Londra atribuie Moscovei responsabilitatea pentru acest caz, dar Kremlinul dezminte orice implicare.

Aceste declaraţii intervin într-un moment în care Washingtonul şi-a suspendat participarea la Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) care interzice rachetele sol-sol cu rază de acţiune între 500 şi 5.500 km, acuzând Rusia de încălcarea prevederilor acestui document semnat în 1987.

În replică, Moscova şi-a suspendat şi ea participarea la INF şi şi-a trasat un termen de doi ani pentru a dezvolta noi rachete terestre.

La sfârşitul lunii februarie, în discursul său anual în faţa parlamentului, Vladimir Putin a detaliat progresele programelor vizând crearea de noi arme ruseşti, despre care susţine că sunt ‘invincibile’. Caracteristicile tehnice ale majorităţii acestora sunt clasificate drept secrete.

La Colegiul FSB, preşedintele rus a abordat şi problema terorismului, indicând că teroriştii continuă să reprezinte o ameninţare pentru Rusia, motiv pentru care este necesar să fie create noi modalităţi şi metode de contracarare a activităţilor lor, conform EFE. ‘Este necesar să folosim noi forme şi metode pentru a face faţă acestor ameninţări’, a subliniat el, atrăgând atenţia că teroriştii nu şi-au pierdut capacitatea de a comite atacuri în Rusia sau în alte ţări.

Citește și : Frans Timmermans spune că Europa a depăşit criza imigranţilor

‘În spatele acestor crime pot sta atât grupuri organizate, cât şi fanatici solitari care au fost îndoctrinaţi ideologic’, a mai spus Vladimir Putin, subliniind necesitatea consolidării măsurilor preventive pentru a evita atacuri teroriste, pentru a detecta recrutorii şi complicii teroriştilor şi a bloca căile de aprovizionare cu arme şi finanţe a extremiştilor, pe lângă împiedicarea activităţilor de propagandă ale radicalilor şi extremiştilor pe internet.

În plus, el a indicat că, în pofida relaţiilor internaţionale dificile actuale, Rusia îşi menţine disponibilitatea de a coopera cu alte ţări în lupta împotriva terorismului.

În acelaşi context, preşedintele Vladimir Putin a afirmat că, în ultimul deceniu, atacurile teroriste din Rusia au scăzut considerabil, de la 997 la 9 anul trecut. În acelaşi timp, numărul de atentate dejucate rămâne unul ridicat – aproximativ 20 pe an, a indicat el, adăugând că acest nivel se menţine în ultimii trei ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.