X

Rusia a eliberat cinci vase de pescuit japoneze arestate în apropierea Insulelor Kurile

Rusia a eliberat marţi cinci vase de pescuit japoneze arestate săptămâna trecută în apropierea Insulelor Kurile, a anunţat şeful de cabinet al guvernului de la Tokyo, Yoshihide Suga, citat de Reuters. Oficialul nipon a precizat că starea de sănătate a echipajelor este bună, scrie agerpres.

Japonezii pescuiau caracatiţe lângă insulele controlate de Rusia, dar revendicate şi de Japonia. Suspectând încălcarea acordurilor privind pescuitul, autorităţile ruse au reţinut vasele pe 17 decembrie, a precizat guvernul nipon.

Citește și : Israelul se opune acordului turco-libian asupra frontierei maritime

Cele cinci vase, având la bord 24 de membri ai echipajelor, au pornit spre portul Nemuro din insula japoneză Hokkaido marţi la 10 dimineaţa ora locală (01.00 GMT), a declarat Suga într-o conferinţă de presă. Sosirea este prevăzută în cursul serii.

Agenţia de presă Kyodo, preluată de Reuters, informează că un oficial din forţele de grăniceri ruse a afirmat că echipajele japoneze au achitat o amendă în valoare de aproximativ 6,4 milioane de ruble (circa 103.000 de dolari), conform unei decizii emise luni de o instanţă din Rusia. Conform acestei surse, amenda a fost motivată de încălcarea reglementărilor privind dimensiunile capturilor permise flotei de pescuit japoneze în zona Kurilelor.

Suga a apreciat că japonezii nu au comis nicio ilegalitate şi că reţinerea vaselor este inacceptabilă.

Citește și : Pedepse cu închisoarea fără precedent pentru doi pedofili din Portugalia

Insulele Kurile, numite de Japonia “Teritoriile din Nord”, iar de Rusia “Kurilele de Sud”, se află în apropiere de Hokkaido, cea mai nordică din cele patru insule principale din arhipelagul nipon. Armata sovietică a invadat Kurilele la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, iar disputa asupra insulelor a împiedicat până acum semnarea unui tratat oficial de pace între Moscova şi Tokyo.

Tags: HokkaidoKurileNemurorusiatokyoYoshihide Suga
Categorii: Știrile zilei