Rusia a finanţat partide politice şi candidaţi în peste 20 de ţări cu 300 milioane de dolari din 2014 (serviciile de informaţii americane)

Publicat:

Rusia a trimis în mod discret cel puţin 300 milioane de dolari în total unor partide politice şi candidaţi în peste 20 de ţări începând din 2014 pentru a-şi exercita influenţa, potrivit unei estimări a serviciilor de informaţii americane, făcută publică marţi, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Statele Unite ‘consideră că este vorba despre estimări minimale şi că Rusia, probabil, în secret, a transferat mai multe fonduri care nu au fost reperate’, a indicat un înalt responsabil american, fără a preciza ţările vizate.


Citește și : Sicriul reginei Elisabeta a II-a a ajuns pentru ultima dată la Palatul Buckingham – VIDEO

Potrivit acestuia, un ambasador rus la post într-o ţară asiatică nespecificată i-a dat milioane de dolari unui candidat la alegerile prezidenţiale.

Administraţia Joe Biden a cerut o astfel de estimare serviciilor sale în urma invaziei ruse în Ucraina, concomitent cu lansarea de către Washington de multiple iniţative pentru izolarea Moscovei pe scena internaţională.

Înaltul responsabil a declarat că diplomaţia americană va pune aceste concluzii la dispoziţia guvernelor a peste 100 de ţări, în prelungirea summitului pentru democraţie organizat în format virtual de preşedintele Joe Biden în decembrie 2021.

Această nouă evaluare nu a analizat ingerinţa rusă în politica americană, însă serviciile de informaţii americane declaraseră anterior că Moscova intervenise în alegerile din SUA din 2016, mai ales recurgând la reţelele sociale pentru a-l susţine pe Donald Trump.

Citește și : Prinţesa Anne, singura fiică a reginei Elizabeth II: Am avut norocul să împărtăşesc ultimele 24 de ore din viaţa mamei mele dragi

‘Statele Unite lucrează din greu pentru a ne remedia slăbiciunile şi încurajăm celelalte ţări să facă la fel şi să ni se alăture în acest efort important’, a declarat acelaşi înalt responsabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.